Stirieye

410

Termenul pentru acreditarea ”tradiționalelor” se prelungește
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

(Agerpres) "Pregătim ordinul pentru prelungirea termenului privind atestarea produselor tradiționale conform noii legislații, cel mai probabil până la 30 noiembrie. Deocamdată, foarte puțini producători și-au reatestat produsele, iar data limită este 11 septembrie", a declarat Daniel Constantin. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat, până în prezent, 116 produse tradiționale, dar a respins alte 119 documentații, întrucât nu îndeplineau condițiile din domeniu. Numărul dosarelor depuse a ajuns la 235. Potrivit datelor MADR, dinamica înregistrării produselor tradiționale a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, numărul acestora dublându-se sau chiar triplându-se, în decursul unui singur an. Dacă în 2005, au fost înregistrate la MADR 280 de produse, numai în anul 2011, numărul acestora a urcat până la 1.050.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.