(Mediafax) Majoritatea antreprenorilor români care au pariat pe energia solară au avut anul trecut de câştigat din proiectele dezvoltate, unii dintre ei spunând că, în ciuda schimbărilor legislative intervenite de la jumătatea lui 2013, investiţia rămâne profitabilă. În comparaţie cu energia eoliană, care a rămas un „teren de joacă“ pentru giganţii energetici internaţionali, parcurile solare, care necesită investiţii mai mici, au atras şi oameni de afaceri locali. Augustin Oancea, omul de afaceri care controlează Tinmar Ind, cel mai mare furnizor privat de energie electrică din România, un business de 387,6 milioane de euro anul trecut, s-a poziţionat ca unul dintre cei mai agresivi investitori în domeniul energiei solare. Prin mai multe companii de proiect, Oancea a ajuns la o capacitate instalată de 50 MW în şase parcuri solare. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, anul trecut investiţia într-un MW de capacitate într-un proiect solar se ridica la 1,3 mil. euro, din datele colectate de Autoritatea Naţională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE). Firmele prin care Tinmar Ind gestionează cele şase proiecte solare sunt Tinmar Green Energy, Mar Tin Solar Energy, Solprim şi Eye Mall, potrivit unor documente de pe site-ul companiei. Prin aceste patru firme, Tinmar Ind a avut anul trecut venituri totale de peste 13 milioane de euro şi profituri nete cumulate de circa 3 milioane de euro.