Lana reprezinta imbracamintea piloasa de pe corpul ovinelor, formata din fire cornificate numite fibre. Acestea au, spre deosebire de firele de par ale celorlalte specii de animale, proprietati textile. La oi, invelisul pilos incepe sa se formeze in timpul vietii intrauterine, dintr-o serie de invaginatii tubulare ale stratului dermic al pielii.

In Romania, tunderea ovinelor (operatiune anuala si neoptionala) se efectueaza intre 15 mai si 15 iunie, in zilele in care temperatura medie depaseste 10 grade Celsius. Oile din rasele Turcana si Tigaie se pot tunde intre 10 mai si 1 iunie, datorita rezistentei corporale, la variatiile de temperatura. Efectuata mai devreme, tunderea ovinelor poate duce la pierderi de efectiv sau la scaderea productiei de lapte, ca urmare a temperaturilor scazute si a ploilor reci de primavara. In acest material, ne vom referi strict tehnic la tunderea oilor. Fara sa facem referire la sarbatoarea traditionala Tunsul oilor si fara sa dezbatem intentia crescatorilor australieni si neo-zeelandezi, organizatori ai Campionatului mondial de tundere a oilor, privind includerea acestei indeletniciri printre probele sportive olimpice. Organizarea Ordonarea operatiunii se face intr-un spatiu special destinat tunderii oilor sau intr-unul alocat temporar, situat in extremitatea saivanului. Incaperea se curata riguros si se dezinfecteaza, se doteaza cu mese de tuns, pregatindu-se apoi utilajele necesare acestei lucrari. Cu cel putin 12-14 ore inaintea tunderii, se sisteaza hranirea animalelor, pentru evitarea accidentelor ce pot sa apara ca urmare a incarcarii tubului digestiv. Inainte cu 24-36 de ore trebuie asigurat un interval de odihna a animalelor. Fermele care cresc mai multe rase, vor programa tunderea in aceasta ordine a raselor: Turcana, Tigaie, Spanca, Merinos. In functie de varsta, sunt tunsi mai intai batalii, urmati de oile sterpe, oile-mama, mioarele si berbecii de reproductie. Oile bolnave de variola sau scabie se tund separat, iar pe sacii de ambalare a cojoacelor infectate se aplica etichete speciale. Inventarul necesar va cuprinde, pe langa foarfece sau utilaj de tuns, un polizor pentru ascutit, o masa-gratar (pentru scuturare si ambalare) si un cantar pentru cojoacele tunse. Numarul tunzatorilor va fi asigurat, in functie de modalitatea de tundere adoptata si de numarul ovinelor. Tunderea electromagnetica se face doar in camere special amenajate. Aplicare diversaPregatirea utilajelor de tuns este o operatiune de care depinde calitatea lanii (integritatea si uniformitatea cojocului). Vor exista cutite de schimb, iar cand este folosita foarfeca, aceasta trebuie sa fie dintr-un material care sa permita ascutirea periodica. In majoritatea tarilor, tunderea se face mecanizat, cu diferiti agregati. In tara noastra, au fost folosite indeosebi agregate de tip rusesc (RSA 12) si ATC, agregat de fabricatie romaneasca. Sunt cunoscute, la nivel mondial, cinci metode de tundere a ovinelor, aplicate in functie de buget si/sau competenta profesionala: 1. Tunderea manuala, efectuata cu foarfeca de tuns, metoda cu productivitate scazuta; 2. Tunderea mecanica, cu masini de tuns (agregat de 12 masini), in care productivitatea este de doua ori mai mare decat cea obtinuta in tunderea manuala, tunderea finalizandu-se uniform, aproape de piele; 3. Tunderea chimica (ramasa la nivel de experiment) reprezinta administrarea unor substante ciclostatice, care au proprietatea de a opri diviziunea celulara, la nivelul stratului generator pilos; 4. Tunderea biologica (eficienta tehnic, dar foarte costisitoare) se efectueaza prin administrarea unui hormon dermic local; 5. Tunderea cu robot (mecanic sau cu laser) se face rapid, pe spate sau pe flancuri; metoda folosita in Australia, aflata in curs de perfectionare si adoptie pe scara larga. Practic, tunderea ovinelor incepe din regiunea sternala, spre abdomenul acestora, urmand a fi continuata in partile interioare, apoi partile extreme extratoracice, gatul, corpul si spatele. Tunderea se incheie pe partile exterioare ale picioarelor. La 2-3 zile dupa tundere, se trece la imbaiere, in scopul prevenirii scabiei. Imbaierea se repeta dupa circa doua saptamani si – mai apoi – toamna, inainte de intrarea in stabulatie.