Potrivit revistei Capital, conform noii legislatii europene, printre produsele alimentare care nu vor mai contine aditivi alimentari vor fi painea, iaurtul nearomatizat, untul, compotul, pastele fainoase si mierea. Comisia Europeana a adoptat noi regulamente privind utilizarea aditivilor alimentari. Astfel, in cazul anumitor categorii de alimente sunt autorizati foarte putini aditivi sau chiar sunt complet interzisi. Aceste noi reglementari plaseaza aditivii alimentari pe doua liste distincte. Una dintre acestea se refera la aditivii din produsele alimentare, va intra in vigoare in iunie 2013 si va permite consumatorilor, operatorilor din sectorul alimentar si autoritatilor de control sa identifice cu usurinta aditivii care sunt autorizati intr-un anumit produs alimentar. Cea de-a doua lista priveste aditivii din ingredientele alimentare, cum ar fi alti aditivi, enzime, arome si substante nutritive si se va aplica dupa 20 de zile de la data publicarii in Jurnalul Oficial al UE. Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) trebuie sa reevalueze toti aditivii pana in 2020. Adoptarea a doua regulamente privind aditivii va spori capacitatea de decizie a cetatenilor si, deopotriva, a industriei, deoarece vor face ca tuturor celor interesati sa le fie mai usor sa stie exact care sunt aditivii autorizati in produsele alimentare, a declarat John Dalli, comisarul european pentru sanatate. Pe langa instituirea celor doua liste, noua legislatie prevede: • conditii bine determinate in care se pot adauga aditivi la alimente; • o impartire a alimentelor in categorii cu aditivii enumerati intr-o maniera clara, in functie de categoriile de alimente la care pot fi adaugati; • un program pentru deplina reevaluare a sigurantei tuturor aditivilor autorizati; • orientari si instructiuni clare pentru solicitantii de noi utilizari de aditivi alimentari.