206
(Comunicat) UE îmbunătățește protecția drepturilor consumatorilor. Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au convenit astăzi asupra poziției Consiliului cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive în vigoare ale UE care protejează interesele consumatorilor. Proiectul de directivă acoperă o gamă largă de subiecte. Acesta modifică Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, Directiva 93/13/CEE privind clauzele contractuale abuzive și Directiva 98/6/CE privind indicarea prețurilor. Proiectul a fost prezentat împreună cu o propunere privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor în cadrul pachetului „Noile avantaje pentru consumatori”, lansat de Comisie în 2017. Noua directivă prevede:-o mai mare armonizare a normelor privind sancțiunile prevăzute în directivele existente, cu condiția ca criteriile care urmează să fie luate în considerare pentru impunerea unor astfel de sancțiuni să fie orientative și neexhaustive, iar unele restricții și opțiuni să se aplice unora dintre aceste texte și fără a aduce atingere Regulamentului 2017/2394 privind protecția consumatorilor și cooperarea. În temeiul directivei, atunci când asigură aplicarea directivei privind practicile comerciale neloiale, a directivei privind drepturile consumatorilor și a directivei privind clauzele contractuale abuzive, autoritățile naționale vor avea, în special, competența de a impune o amendă de până la 4 % din cifra de afaceri a unui comerciant în cazul unor încălcări transfrontaliere generalizate;-dreptul la măsuri reparatorii individuale pentru consumatori atunci când aceștia sunt afectați de practicile comerciale neloiale, cum ar fi marketingul agresiv, cu condiția ca aceste măsuri să fie proporționale, eficace și să nu afecteze aplicarea altor măsuri reparatorii de care pot beneficia consumatorii în temeiul dreptului național sau al UE;-o mai mare transparență pentru consumatori pe piețele online. Directiva prevede ca piețele online să informeze în mod clar consumatorii cu privire la:(a) parametrii principali care determină clasificarea ofertelor; (b) dacă contractul este încheiat cu un comerciant sau cu o persoană fizică; (c) dacă se aplică legislația privind protecția consumatorilor și (d) cine este comerciantul (furnizorul terț sau piața online) responsabil pentru asigurarea respectării drepturilor consumatorilor legate de contract (cum ar fi dreptul de retragere sau garanția juridică). În plus, directiva obligă aplicațiile digitale, cum ar fi piețele online, instrumentele de comparare, magazinele de aplicații și motoarele de căutare, să indice utilizatorilor care rezultate de căutare conțin „plasări plătite de produse”, în cazul cărora terții plătesc pentru o clasificare mai bună, sau „includere plătită”, în cazul cărora terții plătesc pentru a fi incluși în lista rezultatelor căutării;-protecția consumatorilor în ceea ce privește serviciile digitale „gratuite”, și anume serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, dar furnizează date cu caracter personal, cum ar fi: stocarea în cloud, conturile de pe platformele de comunicare socială și cele de poștă electronică;-eliminarea sarcinilor disproporționate impuse întreprinderilor de legislația în vigoare, cum ar fi mijloacele de comunicare învechite;-clarificări privind libertatea statelor membre de a adopta norme de protecție a intereselor legitime ale consumatorilor în ceea ce privește unele practici de marketing sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare în contextul vânzărilor în afara spațiilor comerciale;-clarificări cu privire la modul în care statele membre ar trebui să abordeze practicile de marketing înșelătoare privind produsele „cu dublu standard de calitate”. Președinția română a Consiliului va examina împreună cu Parlamentul European posibilitatea de a conveni asupra adoptării directivei în primă lectură.