Tehnologii

173

Un milion de ouă de import, neutralizate de ANSVSA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În perioada 25.10.2016 – 06.11.2016 ANSVSA a desfăşurat o acţiune la nivel naţional pentru a verifica modul de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la transportul, ambalarea, depozitarea și comercializarea ouălor provenite din  comerțul intracomunitar.   La nivelul fiecărei DSVSA judeţene şi a municipiului Bucureşti, au fost constituite echipe mixte (formate din reprezentanţi ai Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor şi ai Serviciului Antifraudă), care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, au efectuat controale oficiale:   - în trafic, pentru verificarea mijloacelor de transport a ouălor  provenite din alte State Membre ale UE şi destinate procesării şi/sau comercializării pe piaţa României;- la locul de destinaţie a ouălor provenite din comerţul intracomunitar, pentru verificarea unităţilor de destinaţie situate pe teritoriul României.   În perioada de referinţă au fost verificate 603 obiective: 73 mijloace de transport produse de origine animală şi 530 unităţi de destinaţie a ouălor provenite din Statele Membre ale UE (23 centre de ambalare ouă, 66 depozite independente, 1 unitate de procesare ouă și 440 unități de vânzare cu amănuntul).   Deficienţele constatate de inspectorii DSVSA au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 20 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 28.400 lei și a fost emisă 1 Ordonanță privind suspendarea temporară a activității unei unități din județul Călărași,   Totodată, în urma controalelor efectuate, au fost reţinute oficial şi dirijate către unități de neutralizare 910.090 bucăţi ouă destinate consumului uman, iar 534.077 bucăți ouă, provenite de la o fermă de găini ouătoare, în care s-a depistat prezența Salmonella Enteritidis, au fost re-expediate în Statul Membru de origine.   Dintre neconformităţile constatate și sancţionate menţionăm:   nerespectarea utilizării de mijloace auto neautorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor;nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului ouălor provenite din comerţul intracomunitar;nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură în unităţile de destinaţie a ouălor provenite din alte state membre ale UE;marcarea necorespunzătoare a ouălor provenite din alte state membre ale UE şi destinate comercializării pe piaţa României;neînregistrarea tuturor livărilor de ouă provenite din alte state membre ale UE la nivelul unităţilor de destinaţie. (Serviciul Comunicare ANSVSA)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2