238
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este prezentă în premieră în Round University Ranking (RUR) 2021, care evaluează în acest an performanța unui număr de 867 de instituții de învățământ superior de top din întreaga lume.
Nouă universități sunt din România, iar între ele se numără și USAMV Cluj-Napoca, situată pe locul 6 la nivel național și locul 674 la nivel mondial.
De asemenea, USAMV Cluj-Napoca este singura dintre universitățile de profil din România, care se află în acest clasament.
Clasamentul 2021 are la bază un număr de 20 de indicatori, grupați în patru arii de bază ale activității universitare: învățământ, cercetare științifică, diversitate internațională și sustenabilitate financiară.
La nivel național, USAMV Cluj-Napoca ocupă locul I la sustenabilitate financiară, locul al II-lea la diversitate internațională și locul al VII-lea pentru criteriile învățământ, respectiv cercetare științifică.
RUR Rankings Agency a publicat și clasamentul pentru fiecare din cei 20 de indicatori de performanță, iar în ceea ce privește citările per cadru didactic și cercetător, USAMV Cluj-Napoca se sitează pe locul 3 la nivel național.