Potrivit unui comunicat al Parchetului General din București, Vasile Onacă (foto) a fost inculpat într-un dosar de evaziune fiscală, în care prejudiciul adus bugetului de stat este de șase milioane de lei. În timp ce în Cluj Napoca, procurorii și polițiștii mai mult dorm și se cam uită în altă parte atunci când vine vorba despre constatarea unor infracțiuni grave cum este și cea de evaziune fiscală, miercuri dimineața, la prima oră, echipe de procurori și polițiști de la Parchetul General din București și de la Direcția de Combatere a Criminalității Economico Financiare a Poliției Române, au descins la sediul din Florești, al firmei Oncos, societatea care deține un abator de pui și mai multe magazine alimentare. Patronul firmei Oncos este Vasile Onacă, un discret om de afaceri din Cluj, care a sponsorizat și activitatea echipei de fotbal U Cluj. Procurorii de la Parchetul General au descins și acasă la omul de afaceri de unde au ridicat documente care sunt utile soluționării dosarului penal. ”Din probele administrate până în prezent a rezultat că infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită prin intermediul unor societăţi comerciale de pe raza judeţului Cluj, ce desfăşoară activităţi în domeniul comercializării intracomunitare a produselor agro-alimentare (produse din carne), prin eludarea obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale desfăşurate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ șase milioane lei”, suține cei de la Parchetul General. În zona comunei Florești, județul Cluj, funcționează mai mulre ferme de pui și un abator. Pe lângă firma Oncos, procurorii au mai percheziționat și ferma de pui care aparține familieiCobârzan, dar și ferma ”Puiul Regal” din localitatea Gilău. La finalul perchezițiilor, Vasile Onacă a fost dus, alături de alte persoane, care sunt cercetate penal în acest dosar de evaziune fiscală, la București pentru audieri. După mai multe ore cei în cauză au fost lăsați să plece acasă după ce au fost anunțați că au fost plasați în strae de control judiciar.