Stiri

222

Vytenis Andriukaitis, de acord cu ACEBOP privind exportul de animale vii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Acum, în plin scandal al exportului de ovine în țări din Orientul Apropiat, iată că oficiali ai Uniunii Europene par a înclina spre cei care solicită modificarea legislației.   Anterior acestui moment, să spunem că, la data de 15 iulie, doamna Mary Pană-Președinte al ACEBOP, prezentă la o ședință AgriFish, a exprimat poziția asociației pe care o conduce în legătură cu acest subiect, propunând factorilor europeni de decizie, precum și țărilor membre, modificarea legislației referitoare la bunăstarea animalelor și regulile exporturilor de animale vii pe distanțe lungi, în țări terțe.   Mai precis, la fel cum este prevăzut și î Proiectul de lege depus la Parlament, susține stoparea exportului de acest gen în perioadele cu temperaturi crescute.   Este foarte adevărat că ANSVSA și MADR au transmis un punct de vedere în care susțin cu probe că România respectă toate regulile și normele de bunăstare. Însă, iată că Vytenis Andriukaitis pare a fi de acord cu propunerile ACEBOP.   Astfel, potrivit unei scrisori adresată de Comisarul European mai sus amintit, doamnei Mary Pană, acesta salută interveția dânsei din 15 iulie, salutând propunerile ACEBOP și anunțând-o că acestea au fost transmise tuturor factorilor de analiză și decizie ai Uniunii Europene, urmând ca problema să fie rtanșată în viitor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2