235

21 de state UE cer finanțare de sprijin

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Miniştrii agriculturii din 21 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat luni o declaraţie comună în care cer Comisiei Europene să garanteze alocarea în bugetul pe anul 2015 a unor fonduri de finanțare de sprijin suficiente pentru ajutorarea agricultorilor afectaţi de embargoul rus, precum şi pentru alte crize ce ar putea să apară, transmite AFP.

  În textul convenit, cei 21 de miniştri insistă pe lângă Comisia Europeană să acorde compensaţiile din suma de 450 de milioane de euro destinată finanţării Politicii Agricole Comune (PAC). Executivul european vrea să folosească această sumă pentru acoperirea unor deficite în bugetul pe anul în curs şi să acorde agricultorilor ajutoarele din  'rezerva de criză specifică', ce are o valoare totală de 432 de milioane de euro, dar care poate fi constituită numai în schimbul diminuării cu 1% a subvenţiilor agricole obişnuite și pentru a acorda o nouă finanțare de sprijin.   Comisia Europeană a anunţat deja că va oferi producătorilor de legume şi de lactate, ce înregistrează pierderi în urma embargoului rus, compensaţii în valoare de 344 de milioane de euro, astfel că, dacă se va baza doar pe rezerva de criză, i-ar mai rămâne pentru anul viitor doar 88 de milioane de euro pentru eventuale noi măsuri de sprijinire a agricultorilor sau pentru orice altă situaţie neprevăzută.   'Rezerva de criză agricolă trebuie păstrată pentru a ne menţine capacitatea de reacţie pentru anul 2015 în eventualitatea agravării dificultăţilor economice sau a unei noi crize', se argumentează în declaraţia semnată luni. Însă o decizie concretă urmează să se ia în cadrul negocierilor privind bugetul UE pentru anul viitor, care trebuie definitivate pe 17 noiembrie, buget care trebuie sa conțină și o nouă schemă de finanțare de sprijin.   În urma semnării declaraţiei de luni, ministrul francez al agriculturii, Stephane Le Foll, apreciază că cele 21 de state semnatare vor avea motive întemeiate să blocheze negocierile bugetare dacă nu le vor fi satisfăcute cererile. El a adăugat că omologii săi german şi italian nu au semnat declaraţia, deşi aceştia şi-ar fi exprimat susţinerea pentru ea.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2