În România, problema abatoarelor nu este lipsa infrastructurii, ci decalajul tot mai mare dintre capacitatea instalată și volumul real de animale disponibile pentru sacrificare. În 2024–2025, acest dezechilibru generează costuri fixe ridicate și subutilizarea capacităților, cu impact direct asupra prețului de procesare.

Mecanismul este strict industrial. Un abator funcționează eficient doar la un anumit grad de încărcare, care permite diluarea costurilor fixe: energie, personal, control sanitar-veterinar și mentenanță. Când volumul scade sub pragul optim, costul pe cap sacrificat crește rapid, iar marja dispare. Pentru multe unități, alternativa rămâne procesarea ocazională sau dependența de animale importate.

Datele publicate de Eurostat indică faptul că numărul de animale sacrificate în România a rămas în 2024 semnificativ sub nivelul din 2018, în special în sectorul porcin. În același timp, structura capacităților de sacrificare nu s-a ajustat proporțional cu reducerea efectivelor. Conform datelor FAO, subutilizarea capacităților este una dintre principalele surse de ineficiență economică în industria cărnii din Europa Centrală și de Est.

Implicația este una de structură. Fără refacerea bazei zootehnice sau fără consolidare industrială, o parte dintre capacitățile de sacrificare vor rămâne economic vulnerabile, indiferent de nivelul tehnologic.

Foto: Freepik