126

Acționarii Prodlacta sunt convocați în Adunare generală

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Acţionarii Prodlacta sunt convocaţi în Adunare generală pe 9 februarie, aceștia fiind informați preliminar de conducerea companiei că  anul 2014 a fost încheiat cu o cifră de afaceri de peste 41 milioane de lei (9,3 mil. euro), în creştere cu circa 60% faţă de rulajul din anul anterior. Pentru acest an, compania îşi propune consoli­darea vânzărilor şi trecerea pe profit.

„Anul trecut am reuşit să reducem din pierderi şi vizăm trecerea pe profit la începutul acestui an. Anii 2013 şi 2014 au fost o perioadă de consolidare a echipei, iar 2015 va fi unul de dezvoltare sustenabilă“, se afirmă în comunicat. După primele nouă luni din 2014, Prodlacta avea afaceri de 29,2 mil. lei şi pierderi de 6,4 mil. lei. Compania vrea să ajungă în acest an la o cifră de afaceri de aproape 20 mil. euro (88 mil. lei), iar una dintre ţinte este creşterea expor­tu­ri­lor. În prezent, Prodlacta trimite 25% din producţie pe pieţele externe. Prin­cipala piaţă de export este Republica Moldova, iar de curând societatea a început să exporte iaurturi către o reţea de magazine din Germania şi are în plan să intre şi pe alte pieţe externe. Prodlacta, companie listată pe piaţa RASDAQ, este controlată de grupul JLC (Jardan Lapte Company), princi­palul jucător de pe piaţa lactatelor din Repu­blica Moldova, deţinut de Vla­dimir Jardan. Grupul controlează 58,5% din companie prin intermediul firmelor JLC Chişinău şi JLC Germany.Prodlacta a ieşit din insolvenţă în luna mai 2013, după ce pierderile cu­mu­late în anii anteriori au făcut compania să îşi declare insolvenţa în 2011. Cum aminteam mai sus, acţionarii Prodlacta sunt convocaţi în adunare generală pe 9 februarie pentru o decizie privind viitorul pe bursă al companiei. Piaţa RASDAQ se va desfiinţa la finele lunii octombrie. Acţio­narii au de ales între a delista compania, a o transfe­ra pe piaţa principală a bursei sau pe un sistem alternativ de tranzac­ţionare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2