„Vremea a fost bună în această primă lună de vară şi condiţiile economie au fost la fel, avem rezultate bune. Prima lună din vară a adus un consum mai mare de îngheţată comparativ cu perioada similară a anului trecut, atunci când au fost şi ploi mai multe. Se simt efectele reducerii de TVA şi ale vremii mai calde. Producţia noastră a crescut între 10 şi 20% în această perioadă“, spune antreprenorul, care deţine compania cu afaceri de 87,5 mil. lei anual. El este optimist şi speră la un avans de peste 10% al consumului de îngheţată anul acesta, în condiţiile în care anul trecut vremea a dat bătăi de cap jucătorilor din această piaţă. Consumul de îngheţată în România este unul dintre cele mai reduse din Europa. Un român consumă în medie circa 2 litri pe an de îngheţată (echivalentul a 22 de îngheţate), de patru ori mai puţin decât un locuitor al peninsulei scandinave.