Ferma de vaci de lapte Agroindustriala Pantelimon, al cărei acţionar majoritar este Mihai Petcu, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste un milion de euro, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, anul trecut fiind cel mai bun an al companiei în ceea ce priveşte vânzările. Compania deţine 600 de animale, o fabrică de procesare a laptelui şi o fermă de animale care funcţionează după modelul de afaceri al unei grădini zoologice. „Productivitatea vacilor, numărul mare de junci pe care le-am vândut şi apariţia « Fermei animalelor», care aduce bani în plus societăţii şi care are deja patru ani, sunt câţiva dintre factorii care au dus la creşterea vânzărilor în anul precedent. În fiecare weekend avem două-trei mii de vizitatori, iar în cursul săptămânii «Şcoala altfel» avem grădiniţe şi şcoli care vin din toată ţara“, a declarat pentru ZF Mihai Petcu, proprietarul fermei de creştere a bovinelor pentru lapte Agroindustriala Pantelimon.