184
(Comunicat) Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK Romania) a serbat, alături de peste 850 de invitați, începutul unui nou an. Tema evenimentului - Unitythroughcommunity / Unitate prin comunitate – a dorit să arate că doar o comunitate puternică poate crea unitate. La acest lucru s-a referit și oaspetele de onoare al serii, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, care a subliniat în alocuțiunea sa că această temă se înscrie perfect în exigențele unei abordări pe termen lung, în favoarea consolidării unei comunități de afaceri puternice, capabile să valorifice oportunitățile viitorului, pentru că „performanța durabilă nu înseamnă doar beneficii pe termen scurt, ci obținerea de realizări economice în mod constant și pe termen lung”. Dar acestea nu pot fi obținute decât într-un mediu predictibil și stabil. Astfel că atenţia trebuie să se îndrepteasupra mediului de afaceri „care s-a confruntat în ultima perioadă cu provocări dintre cele mai nefireşti în planul calităţii şi predictibilităţii măsurilor economice”. El a mai arătat că îşi doreşte o economie sănătoasă, care să beneficieze de o „guvernare responsabilă şi de politici predictibile, astfel încât beneficiile de astăzi să nu devină iluzorii mâine sau să impună costuri nemeritate pentru generaţiile viitoare". Președintele a dat asigurări oamenilor de afaceri prezenți că este la curent cu preocupările și dificultățile pe care mediul de afaceri le întâmpină și în acest sens va atrage atenția și noului Guvern asupra responsabilității decidenților politici de a asigura, mai presus de orice, stabilitatea economică a României. Despre frustrările oamenilor de afaceri, lipsa de predictibilitate și de încredere a vorbit și Președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, Dragoș Anastasiu. Soluțiile ar trebui să vină tot dinspre mediul de afaceri. În acest sens AHK România a creat în cei 15 ani de existență o comunitate puternică prin care încearcă să influențeze pozitiv deciziile politice, dar „e nevoie ca fiecare să se implice, așa vom crea unitate”, a spus Anastasiu. Ambasadorul Republicii Federale a Germaniei, ES Cord Meier-Klodt, s-a referit la șansele și provocările pe care le-a întâlnit în călătoriile domniei sale prin țară, constatând că este nevoie de mai multă implicare în întreaga țară, nu doar în regiunile privilegiate. Iar companiile germane și-au luat un angajament pe termen lung în acest sens în România, dorind să contribuie la prosperitate, oferind perspective de viitor, parteneriate bazate pe încredere și locuri de muncă stabile. Dar desigur pentru asta au nevoie de transparență decizională la nivel politic, un cadru legislativ stabil și de predictibilitate, mai ales în ce privește politicile fiscale. Și încă două aspecte sunt foarte importante și acestea pot fi rezolvate, mai ales că există tot sprijinul din partea companiilor germane: infrastructura și forța de muncă. „Drumuri, șine, aeroporturi pe de o parte, liberalizarea pieței muncii, învățământ profesional pe de altă parte. Atât de simplu și totul realizabil. Trebuie doar să se dorească, dar mai ales să se facă”, a spus Ambasadorul.