Pentru ridicarea rentabilităţii creşterii ovinelor, este necesar ca întregul efectiv de miei, disponibil pentru sacrificare să fie supus îngrăşării, în scopul valorificării acestora la greutăţi mari şi la preţuri cât mai avantajoase. Bucătăria furajeră şi importanţa creşterii ovinelor pentru carne Cunoaşterea cerinţelor de substanţe nutritive pentru diferite specii şi categorii de animale este necesară aplicării alimentaţiei raţionale. Cerinţele de substanţe nutritive ale indivizilor din specia ovinelor pentru carne sunt exprimate prin norme de hrană, care reprezintă cantitatea de substanţe nutritive necesare unui animal, timp de 24 de ore, atât pentru asigurarea funcţiilor vitale, cât şi pentru obţinerea unor producţii de carne bine stabilite. La delimitarea normelor se ţine seama de greutatea animalului, de vârstă, de starea sa fiziologică, de cantitatea şi cantitatea producţiei pe care o dă. Normele nu trebuie interpretate ca un etalon fix, invariabil; ele se pot adapta la condiţiile concrete impuse de specie şi modul de exploatare. Ovinele supuse îngrăşării reprezintă o specie de animale domestice cu mari flexibilităţi biologice, tehnice şi economice, concretizate în capacitatea de a utiliza resurse furajere sărace, posibilitatea integrării lor în forme şi sisteme diferite de creştere, dezvoltarea exploataţiilor efectuându-se fără investiţii mari. În sistemul de creştere a tineretului ovin, sunt crescute rase cu grad ridicat de ameliorare; animalele se întreţin în adăposturi specializate, care să asigure confort şi microclimat corespunzător. De asemenea, se impune creşterea în unităţi mari, care să asigure posibilităţi de derulare a unor programe şi măsuri de selecţie. Sistemul intensiv va garanta posibilităţi de mecanizare şi automatizare a fluxului tehnologic, inclusiv a hrănirii, reducerea efortului fizic, creşterea productivităţii muncii. Prin îngrăşare, se înţelege în primul rând procesul de producere a cărnii de tineret îngrăşat, iar în secundar a ovinelor adulte reformate şi a batalilor care au fost exploataţi pentru lână. Realizarea unor parametri superiori în cadrul acestei tehnologii sunt reflectaţi în: ritmul superior de creştere a tineretului, capacitatea ridicată de valorificare a furajului, posibilitatea mecanizării şi automatizării fluxului de producţie, investiţii reduse pentru construcţia îngrăşătoriei etc. Scopul aplicării acestui sistem de îngrăşare este producerea tineretului cu o greutate de livrare de 45-46 kg, într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu un consum specific redus, valorificând potenţialul biologic al ovinelor precoce, în direcţia producţiei de carne. Berbecuţii destinaţi îngrăşării se obţin îndeosebi din fătări timpurii, în lunile noiembrie-ianuarie. Acest sistem de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin pentru producţia de carne este în curs de extindere în ţara noastră, deoarece constituie un mijloc foarte important şi eficient economic de transformare şi valorificare a producţiei secundare din agricultură. Dar înainte de a recurge la înfiinţarea unor astfel de ferme, sunt necesare studii serioase de marketing, referitor la valorificarea producţiei de carne (atât internă, dar mai ales externă), deoarece este cunoscut faptul că în România nu există o cerere mare de carne de ovine, ci doar una ocazională: Sărbătorile Pascale. Raţiile de hrană şi etapele tehnologice ale îngrăşării Îngrăşătoria este organizată în adăposturi (tronsoane) dispuse în paralel, două câte două, de-a lungul unei alei betonate utilizată pentru furajarea animalelor. Înălţimea adăposturilor spre aleea de furajare este de 3-3,5 m (în funcţie de modalitatea de administrarea furajelor), iar în partea opusă de cca 2,5 m. De-a lungul peretelui dinspre aleea de furajare sunt montate ieslele, confecţionate din tablă, în vederea administrării facile a furajelor (front de furajare: 8-10 cm, corelat cu furajul ce constituie baza îngrăşării). Pe peretele dintre două boxe se montează o adăpătoare comună. Hrănirease realizează la discreţie, amestecul furajer fiind administrat de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, conform tehnologiei de îngrăşare în sistem intensiv, care cuprinde trei faze distincte, diferenţiat, pentru acoperirea nevoilor animalelor în fiecare fază. Adăparease face tot la discreţie, utilizându-se adăpători cu nivel constant. Apa trebuie să fie curată, limpede, proaspătă, fără miros sau gust deosebit. Raţiile de hrană trebuie să corespundă normei. Pentru ca raţia să fie considerată conformă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: -         să fie completă, adică să conţină toate substanţele nutritive necesare animalului. Interesează, în primul rând, raportul în care se găsesc substanţele azotate, faţă de cele neazotate, cunoscut sub numele de "raport proteic” sau “raport nutritiv”; -         să fie săţioasă, având un asemenea volum, care să asigure animalului senzaţia de sătul, fără însă a-i încărca prea mult tubul digestiv -         să fie gustoasă. Pentru ca raţia să fie consumată cu plăcere, aceasta trebuie să fie alcătuită din cât mai multe nutreţuri de bună calitate; -         să nu conţină nutreţuri alterate sau toxice, care să dăuneze sănătăţii şi nici nutreţuri care influenţează negativ produsul finit obţinut; -         să fie economică, folosindu-se la maximum nutreţurile ieftine. Pentru alcătuirea corectă a raţiei trebuie cunoscute valorile nutritive şi unităţile de măsură, simultan cu o cunoaştere perfectă a tabelelor ce cuprind aceste valori. Totodată, trebuie pus accent pe înţelegerea fondului normelor de alimentaţie. Sectorul de îngrăşare este reprezentat de toate adăposturile, spaţii în care se derulează fluxul tehnologic. Sectorul pentru depozitarea şi pregătirea furajelor este constituit din toate construcţiile anexe, utilizate ca depozite de furaje. Aici mai este inclusă bucătăria furajeră, cu întreaga linie de preparare a furajului unic. Popularea îngrăşătoriei se face conform graficului de afluire, iar transportul animalelor trebuie realizat cu mijloace special amenajate. La sosirea în unitate se face lotizarea pe grupe de greutate: mieii sub 13 kg greutate constituie grupe de de maximum 20 capete, la întreţinere pe grătar şi de 50 capete, la întreţinerea la sol. În cadrul lotului nu trebuie să existe diferenţa mai mari de 2 kg. Faza de acomodare are o durată de 12-14 zile şi are rolul de a obişnui animalele cu întreţinerea pe grătare şi cu noul sistem. În vederea evitării stresului de aglomerare şi pentru o mai bună supraveghere a stării de sănătate, în această fază boxele se populează la jumătate din capacitate. În prima perioadă a fazei de acomodare animalele primesc în furajare o hrană asemănătoare celei din unitatea de provenienţă, urmând ca treptat să li se introducă în raţie nutreţul ce va constitui baza în perioada de îngrăşare. Hrana administrată trebuie să aibă un aport proteic de 18% PB şi este format dintr-un amestec de fibroase şi concentrate, în proporţii diferite. Sporul realizat de mieii din rasele noastre în această perioadă poate varia între 180/200 g/cap/zi, cu un consum specific de 3,5-5,5 UN/kg spor. În această fază este foarte importantă supravegherea mieilor, pentru evitarea accidentelor de orice natură, datorate schimbării regimului de hrănire şi întreţinere. Faza de îngrăşare are o durată de cca 85 de zile, până când mieii ating greutatea de 32-33 kg, în cazul raselor indigene şi 33-35 kg în cazul cazul metişilor obţinuţi cu alte rase de carne. În această fază, sporul zilnic de creştere în greutate este mai redus (cca 180-250 g) justificat de scăderea nivelului proteic al raţiei administrate (14-15% PD) şi de majorarea conţinutului de celuloză din raţie la 15-20%. În vederea obţinerii unor rezultate superioare, în această fază este indicată administrarea alternativă a mai multor sortimente de nutreţuri, grupate în raţii cu niveluri nutritive similare. Faza de finisare are o durată de aproximativ 20 de zile şi se caracterizează prin scăderea nivelului proteic şi creşterea celui energetic. În această fază, se scot din alimentaţia mieilor furajele care pot imprima gust sau miros neplăcut, culoare, consistenţă necorespunzătoare.