(Autor: Prof. univ. dr. ing. Maria TURTOI Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi) Ambalarea inteligentă reprezintă capacitatea de a urmări şi a monitoriza starea produselor ambalate, prin detectarea şi măsurarea unui atribut al produsului, a atmosferei interioare a ambalajului sau a mediului de transport, pentru a furniza informaţii, a extinde durata de viaţă, a creşte siguranţa, a îmbunătăţi calitatea produsului ambalat. Dispozitivele de ambalare inteligentă sunt fie suporturi de date, de exemplu etichetele cu coduri de bare şi identificare prin frecvenţă radio, fie indicatori de timp, temperatură, gaze, microorganisme sau molecule (biosenzori). Aceste dispozitive inteligente pot fi încorporate în materiale de ambalaj sau atașate în interiorul sau la exteriorul unui ambalaj. Inovații în ambalarea alimentelor Tehnologii noi de ambalare a alimentelor sunt în curs de dezvoltare ca răspuns la cerințele consumatorilor şi tendințele producției industriale față de alimente prelucrate minim, conservate uşor cu mai puțini sau fără conservanți şi produse proaspete, gustoase și convenabile, cu perioada de valabilitate prelungită și calitate controlată. În plus, schimbările în practicile de comerț cu amănuntul (cum ar fi globalizarea pieței cu rezultat distribuirea mai lungă a alimentelor) sau modul de viață al consumatorilor (mai puțin timp petrecut pentru cumpărarea alimentelor proaspete de la piață și pentru gătit), reprezintă provocări majore ale industriei ambalajelor și acționează ca forțe motrice pentru dezvoltarea de metode noi și îmbunătățite de ambalare, care să extindă durata de viață menținând și monitorizând, în același timp, siguranța și calitatea alimentelor. Printre cele mai inovatoare evoluții din ultimele decenii se remarcă ambalarea activă şi inteligentă, bazată pe interacțiuni deliberate cu alimentul sau cu mediul din jurul alimentului. Scopul ambalării active este extinderea termenului de valabilitate a alimentului, precum și menținerea sau chiar îmbunătățirea calității alimentului, în timp ce scopul ambalării inteligente este să ofere indicații cu privire la prospețimea alimentelor şi să o monitorizeze. Datorită interacțiunii deliberate cu alimentul şi/sau cu mediul care înconjoară alimentul, ambalarea activă şi inteligentă prezintă provocări noi pentru evaluarea siguranței sale în raport cu ambalajul tradițional. Cu toate acestea, şi în acest caz, migrarea substanțelor din ambalaj spre produsele alimentare este riscul principal. Alte riscuri ar putea apărea prin utilizarea incorectă a ambalajului ca urmare a etichetării insuficiente sau a aplicării greșite a ambalării inteligente. Regulamentul (CE) 1935/2004 privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare conține dispoziții generale privind siguranța ambalajelor active și inteligente și stabilește cadrul pentru procesul de evaluare a siguranței de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (European Food Safety Authority – EFSA). Conform acestui regulament, materialele inteligente care vin în contact cu produsele alimentare sunt materiale şi obiecte care monitorizează starea produselor alimentare ambalate sau a mediului care înconjoară produsele alimentare. Regulamentul (CE) 450/2009 aduce completări referitoare la materialele şi obiectele active şi inteligente destinate să vină în contact cu produsele alimentare, stabilind reguli specifice care trebuie aplicate în plus faţă de cerințele generale stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. Ambalarea inteligentă cuprinde ambalaje cu autorăcire sau autoîncălzire, indicatori ai scurgerii, indicatori ai microorganismelor patogene, indicatori de timp-temperatură, indicatori de gaz (oxigen, vapori de apă, etanol şi hidrogen sulfurat), indicatori de temperatură pentru finalul încălzirii cu microunde, etichete cu cerneală termocromică pentru băuturi, etichete de identificare prin frecvenţă radio. (Acest articol îl veți putea citi integral în ediția 13 a revistei Fabrica de Lapte)