121

ANSVSA, prezentă la Meat & Milk 2015 în baza unui Parteneriat extins

autor

MeetMilk.ro

distribuie

EXPO-Conferința Meat & Milk 2015, care se va desfășura la începutul lunii iunie, în zilele de 3 și 4, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, va prilejui participarea consistentă a specialiștilor ANSVSA, în baza unui Parteneriat extins stabilit între această instituție de maximă importanță, și infoGROUP, organizatorul evenimentului.

  Potrivit programului stabilit, nu mai puțin de patru specialiști ai ANSVSA vor susține comunicări de maxim interes pentru fermierii și procesatorii din sectoarele de carne și lapte care vor fi prezenți la Meat & Milk 2015, echipa fiind condusă de domnul Președinte Dumitru Băiculescu. Domnia Sa va lua cuvântul în Ședința comună din ziua de 3 iunie, atunci când va dialoga direct cu participanții pe teme punctuale, de strictă specialitate. Absolvent al Facultatii de Medicina Veterinara din Bucuresti, domnul Dumitru Baiculescu si-a inceput cariera ca medic veterinar la Inspectoratul Sanitar Veterinar Buzau, fiind numit apoi Medic veterinar principal in cadrul DSVSA Buzau. Dupa o cariera in domeniul privat, in cadrul companiei Medvet 2000, in anul 2014 a fost numit la conducerea DSVSA Buzau, pentru ca, in luna martie 2015, sa fie numit Presedinte al ANSVSA. Domnul Dumitru Baiculescu va fi speaker, urmand sa sustina o comunicare in sedinta generala din ziua de 3 iunie.   Totodată, specialiști ai ANSVSA vor participa la workshop-urile FERMA, CARNE-Procesatori și LAPTE-Procesatori, urmând să detalieze subiecte de strictă specialitate, pentru fiecare domeniu de activitate în parte.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2