Stirieye

405

APDRP nu este anchetată de OLAF
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

(Agerpres) Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a dezminţit marţi informaţiile vehiculate în presă potrivit cărora reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ar fi fost făcută ca urmare a unei anchete a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). „Nu este nicio anchetă a OLAF nici la APDRP şi nici în altă parte. Agenţia funcţionează foarte bine, noua agenţie, practic, prin schimbare, vine să simplifice regulile, să-i ajute pe beneficiari să nu mai aibă un timp de aşteptare atât de mare. Deci face parte din procesul de debirocratizare a administraţiei publice”, a declarat Constantin la Curtea de Argeş, unde a participat la o dezbatere pe tema absorbţiei fondurilor europene. Şeful MADR a ţinut să precizeze că activitatea APDRP a fost apreciată de instituţiile europene, iar misiunile de audit nu au evidenţiat niciun fel de nereguli la nivelul acestei agenţii. „Acum două săptămâni, am avut ultima misiune de audit, sunt misiuni de audit care se întâmplă aproape în fiecare lună, dar acum două săptămâni am avut ultima misiune de audit care chiar a remarcat activitatea pe care APDRP o desfăşoară, fiind nominalizată agenţia noastră ca una dintre cele mai bune structuri din Uniunea Europeană în domeniul plăţilor care se fac pe dezvoltare rurală”, a precizat Daniel Constantin. Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), prin reorganizarea AFDRP.

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.