Stirieye

361

APIA controlează corectitudinea cererilor de subvenții
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava va verifica, până la sfârşitul lunii septembrie, corectitudinea declaraţiilor a 2.400 de agricultori suceveni care au solicitat subvenţii de la Uniunea Europeană pentru terenurile cultivate, a declarat presei, vineri, directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş. Potrivit lui Mogoş, fermierii verificaţi au fost aleşi aleatoriu şi reprezintă 4 % din totalul celor care au solicitat subvenţii pe terenul agricol lucrat. Prin acest acest control, specialiştii de la APIA Suceava vor să afle dacă sunt respectate bunele condiţii agricole şi de mediu, cerinţele în materie de gestionare şi cerinţele minime pentru măsurile de agromediu, iar în cazul în care se constată că nu sunt respectate cerinţele impuse se va diminua sau sista plata subvenţiei. În 2012, în urma unor verificări similare, s-a constatat că aproximativ o sută de agricultori suceveni care primeau subvenţii de la APIA încălcau legea prin faptul că nu aveau terenul cosit sau deţineau suprafeţe împădurite.(Mai multe, pe www.antenasatelor.ro)

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.