Caprinele reprezintă o specie ce se bucură de un real interes în rândul crescătorilor de animale, iar sănătatea este o condiţie esenţială pentru evoluţia vieţii productive. Testul principal al aprecierii stării de sănătate este reprezentat prin vioiciunea acestui animal, care poate fi: foarte bună, bună sau slabă, în funcţie de aplicarea corectă a fluxului tehnologic de creştere şi exploatare.   Programarea tehnologiei de creştere şi exploatare a caprinelor Creşterea caprinelor datează la noi cam din aceeaşi perioadă cu aceea a ovinelor. Cu toate acestea, caprele nu au reuşit să se impună în atenţia crescătorilor, asemenea ovinelor, motiv pentru care efectivele crescute au rămas restrânse numeric, ocupând areale mai reduse. Interesul faţă de caprine a fost totuşi crescut, datorită faptului că aceste animale se pretează la o exploatare eficientă, inclusiv în micile gospodării. În zonele în care creşterea se face în mod tradiţional, atât ataşamentul faţă de capre, cât şi spiritul de emulaţie dintre crescători a promovat treptat (uneori, necontrolat) selecţia pentru anumite însuşiri productive.       Aşa se explică faptul că între efectivele crescute în diverse zone ale ţării există deosebiri, în privinţa potenţialului productiv şi aspectul conformaţiei corporale ale raselor. Caprele sunt animale prolifice şi precoce; în condiţii de bună hrănire, la o fătare pot fi obţinuţi 2-3 iezi, iar la vârsta de 10-12 luni, tineretul poate atinge greutatea optimă pentru reproducţie (30-35 kg).   Tehnologia de creştere şi exploatare se realizează îndeosebi prin lucrări de amenajare a spaţiilor de adăpostire a caprelor mame în perioada de alăptare. Amenajarea acestor adăposturi se efectuează prin compartimentarea spaţiului pentru caprele gestante, boxele repartizate caprelor la fătare şi boxele comune, pentru capre şi iezi. Pregătirea spaţiilor de adăpostire a caprelor mame şi iezilor obţinuţi urmăreşte, de asemenea, susţinerea unui microclimat corespunzător.   Asigurarea condiţiilor de hrănire şi îngrijire a caprelor mame şi a iezilor, în perioada de alăptare, constituie elemente tehnologice importante. Normele de hrană stabilite şi nivelul alimentaţiei, asigurat caprelor mame, în perioada de alăptare, urmăreşte exprimarea capacităţii de alăptare a caprelor şi asigurarea dezvoltării corespunzătoare a iezilor sugari.   Lucrările de îngrijire a caprelor şi iezilor, în perioada de după fătare, asigură igiena suptului iezilor, igiena adăpostului şi condiţii normale de microclimat. Totodată, supravegherea şi asistenţa la fătare a caprelor, îngrijirea iedului la fătare şi realizarea unor tratamente curente de prevenire a îmbolnăvirii iezilor constituie activităţi permanente ale personalului îngrijitor.   Elementele dimensionabile pentru stabulaţia caprinelor impun:   -         suprafaţă: 1,5 mp/cap capre adulte; 1,4-1,5 mp/cap tineret; 2,3-2,5 mp/cap capre cu iezi; 0,4 mp/cap iezi; -         front de furajare: 40-45 cm/cap capre adulte; 30-40 cm/cap tineret; 40-45 cm/cap capre cu iezi; 20 cm/cap iezi; -         amenajări şi construcţii anexe: ţarcuri şi ocoale pe păşune cu umbrare, padocuri pentru însorire-mişcare-joacă (recomandabil, o suprafaţă dublă faţă de cea a adăpostului), spaţii pentru depozitare (1 mp/cap), spaţii pentru pregătirea furajelor şi instalaţiile aferente (7 mp/100 cap).   Alimentaţia caprinelor şi a iezilor O particularitate biologică şi implicit economică a speciei o reprezintă valorificarea superioară a tuturor categoriilor de nutreţuri: vegetale (masă verde, făinuri, pleavă, paie, siloz, rădăcinoase, frunzare, concentrate, deşeuri tehnice, etc), animale (reziduuri lactate, reziduuri de peşte) şi/sau industriale (tărâţe, făină furajeră, reziduuri microbiologice, etc). Caprele nu sunt pretenţioase, însă sunt lacome şi prezintă un pronunţat simţ preferenţial faţă de anumite sortimente de nutreţuri şi chiar părţi din acestea. Sunt foarte capricioase faţă de starea de igienă a furajelor.   În perioada de păşunat, caprele pasc 10-12 ore pe zi, timp în care intră cel rezervat mulgerii, masa verde ingerată fiind de 8-10 kg/zi la adulte, 4-5 kg/zi la tineret peste 6 luni şi 2-3 kg/zi la iezi. În cadrul acestui sistem, mai poate fi folosită furajarea cu amestecul unic pe bază de furaje fibroase 65% (1/2  fân şi 1/2 grosiere), siloz, masă verde, rădăcinoase tocate 20% şi 15% ştiuleţi de porumb. Totul tocat, omogenizat şi eventual umezit cu soluţie slabă de saramură sau melasă.   Pentru producerea şi valorificarea pajiştilor cultivate se fac arături la 25-30 cm, cu nivelare prin tăvălugire, însămânţare la 2-3 cm, ierbicidare, administrare de îngrăşământ natural 50 t/ha sau chimic N – 50 kg/ha şi K – 50 kg/ha. Totodată, se impune existenţa unei surse fixe sau mobile de apă.       Terenul se împarte în 5-6 parcele, fiecărei suprafeţe fiindu-i rezervate 5-6 zile de păşunat. Intrarea pe prima parcelă se face când plantele au înălţimea de 12-14 cm. Pentru eficientizare, parcelarea se face cu garduri vii, din arbuşti de foioase şi răşinoase (soc, sălcioară, cătină albă, păducel, alun). În lipsa arbuştilor, se pot se pot executa garduri permanente sau mobile, în scopul delimitării parcelelor.În stabulaţie, care durează circa 150 de zile (în funcţie de durata sezonului de iarnă), caprinele se hrănesc în mod tradiţional cu diferite făinuri concentrate, numai în prima lună de lactaţie, în cantităţi de 200-300 g/zi. În exploatarea (semi)intensivă hrănirea se face pe bază de norme şi raţii. Nivelul de consum atinge 3-3,5% substanţă uscată din greutatea vie şi variază în raport cu starea fiziologică, fiind minimă la sfârşitul gestaţiei şi maximă între 6-10 săptămâni de lactaţie. Hrana primară a iezilor Imediat după fătare, iedul se ridică şi, nesigur pe picioare, clătinându-se, încearcă să meargă. Foarte curând, el va căuta ugerul caprei pentru a suge primul tain de colostru, numit şi “primul lapte”, care este gras, lipicios, de culoare gălbuie şi fără spumă. Colostrul conţine anticorpi şi vitamine, conferind imunitate nou-născutului faţă de germenii din mediul înconjurător. Supravieţuirea iedului depinde de acest prim tain şi de timpul trecut de la fătare până la consumul lui.   Pentru a evidenţia importanţa colostrului, este edificator exemplul achiziţiei unei capre, cu puţin înainte de fătare; aceasta nu are suficient timp pentru a “produce anticorpi” specifici noului mediu. Frecvent, iezii rezultaţi în urma unor astfel de fătări vor arăta bolnăvicioşi, iar procentul pierderilor va depăşi limitele normale.   În ceea ce priveşte necesarul de colostru, un ied ar trebui să sugă, în primele trei zile, 60 ml la fiecare kilogram greutate corporală, de trei ori pe zi. Sănătos ar fi ca iedul să se hrănească natural, direct din ugerul caprei. O altă variantă este mulgerea laptelui şi hrănirea iedului, cu ajutorul unui biberon. Această ultimă metodă este folosită când în fermă evoluează boli transmisibile prin lapte, motiv pentru care colostrul mamei va fi înlocuit cu unul provenit de la o capră sigur sănătoasă.       Utilizarea biberonului este mai indicată în fermele cu efective mici de capre, pentru a putea controla cantitatea colostrului ingerat. Când efectivele de animale sunt mari, timpul alocat hrănirii iezilor va creşte foarte mult, iar metoda devine ineficientă. Iedul nu trebuie să ingere prea mult colostru, pentru a nu supraîncărca stomacul (cheagul), situaţie ce ar putea conduce la indigestii.   Pe de altă parte, neasigurarea cantităţii necesare de colostru nu asigură anticorpii şi substanţele nutritive necesare. Temperatura de administrare ar trebui să fie de 40-42 grade Celsius. Primul tain este considerat suficient atunci când cantitatea aproximativă este de 240 ml. Niciodată colostrul nu va fi încălzit cu ajutorul microundelor şi nu va fi fiert, situaţii care conduc la distrugerea anticorpilor.   Dacă, din întâmplare, capra nu produce colostru se va face rapid un substituent. În astfel de situaţii, poate fi folosit colostrul muls de la alte capre şi păstrat la congelator. Un înlocuitor de colostru poate fi preparat după următoarea reţetă: 700 ml lapte, un ou bătut, o linguriţă de ulei de ficat de peşte (cod), o lingură de zahăr. Toate ingredientele trebuie bine amestecate. Bineînţeles că această compoziţie nu va conţine anticorpii care asigură imunitatea nou-născutului, însă poate fi o soluţie provizorie.   O altă alternativă o reprezintă colostrul de vacă. În acest caz, trebuie să ne asigurăm că animalul “donator” este sănătos şi nu este purtător de boli transmisibile de la o specie la alta. Dacă în fermă evoluează boala CAE (caprine arthtritic encelophalitis), colostrul trebuie tratat la cald. În cazul în care colostrul este obţinut în exces, acesta poate fi îngheţat sau conservat pentru o utilizare ulterioară sau pentru vânzare. După ce îngheaţă şi se solidifică, se ambalează în pungi de plastic, putând fi utilizat până la 12 luni, fără să îşi piardă calităţile.