203
Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească de tip Simmental, din Braşov, lansează programul naţional „Achiziţia de juninci gestante, cu valoare genetică ridicată”. Partenerul asociaţiei în aceasta iniţiativă este Banca Transilvania, una dintre cele mai mari bănci din România, cu orientare inclusiv spre segmentul agribusiness, prin ofertă şi echipă, informeaza cotidianul Buna Ziua Brasov. Proiectul se adresează fermierilor care sunt membri ai Asociaţiei Bălţata Românească sau sunt înscrişi în Registrul Genealogic al Raselor – atât Bălţata Românească, cât şi Holstein. Aceştia trebuie să aibă cel puţin 2 ani experienţă în creşterea bovinelor, respectiv minim 10 vaci de lapte şi să livreze laptele unui procesator, în baza unui contract cu o vechime de cel puţin 12 luni. Datorită acestui proiect, fermierii vor putea să îşi mărească numărul de animale din ferme, cu juninci care au valoare genetică ridicată. Achiziţia de juninci se realizează prin intermediul Asociaţiei Bălţata Românească, fiind necesar un avans de 10%. Banca Transilvania, prin Departamentul Agribusiness, susţine fermierii cu diferenţa de 90% din suma necesară, printr-un împrumut pe o perioadă de până la 4 ani. Rambursarea creditului se poate face inclusiv din veniturile obţinute prin vânzarea viţeilor cu origine cunoscută, prin intermediul Asociaţiei Bălţata Românească. Garanţia este reprezentată de animalele cumpărate şi de Fondul de Garantare. Tot prin Departamentul Agribusiness al Băncii Transilvania pot fi obţinute de către fermieri finanţări pentru capitalul de lucru – pentru achiziţia de furaje, premix-uri sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente (salarii, obligaţii bugetare etc.), precum şi pentru modernizarea fermei, prin achiziţii de utilaje. BT a acordat în 2013 peste 1.300 de credite agricole în întreaga ţară. (Mai multe, pe www.bzb.ro