115

Carrefour, Cora și Kaufland, suspectate de înțelegeri anticoncurențiale

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, Cora şi Kaufland, trei retaileri care sunt suspectaţi de înţelegeri anticoncurenţiale asupra modului de organizare a promoţiilor. Dacă faptele se probează, supermarketurile riscă amenzi între 2 şi 4% din cifra de afaceri.   „Suspiciunea noastră este că, în cazul promoţiilor, modul cum acestea se organizau face să fie redusă concurenţa. Pe de o parte, se încearcă obţinerea de exclusivităţi în cazul promoţiilor: când ai o promoţie în magazin să nu aibă şi alţii, ceea ce înseamnă că preţul nu poate să scadă în egală măsură în alte magazine. Pe de altă parte, se pun anumite limite: cât de mult pot să scadă preţurile în cadrul promoţiilor. E o investigaţie în derulare care se va finaliza, cred, la sfârşitul acestui an. Dacă se constată  încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari, pentru că sunt companii foarte mari. Nivelul de plecare este de gravitate medie, ceea ce înseamnă între 2 şi 4 % din cifra de afaceri“, a declarat pentru ZF Bogdan Chiriţoiu.   La mijlocul lunii iulie a acestui an, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a adus câteva modificări Legii 321/2009 pri­vind comercializarea produ­selor alimen­tare, măsuri care vizează îmbunătăţirea relaţiei retailer-producător agricol şi echili­brarea raportului de putere dintre cele două enitităţi.     Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 11 milioane de euro de la începutul anului până acum şi se aşteaptă ca în 2016 să finalizeze un număr record de 30 de investigaţii. Cel mai recent sancţionat retailer este Dedeman, care a primit o amendă de peste 4 mil. euro pentru înţe­le­geri anticoncurenţiale ce vizează fixarea pre­ţurilor de revânzare a centralelor termice şi a boilerelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2