Față de nesiguranța manifestată de autorități în privința calității laptelui produs în România, am putea spune că, încă de pe vremea lui Traian și Decebal se știa că de la 1 ianuarie 2014, în România nu va mai fi permis să se producă decât lapte conform. Cu toate acestea, la nivel organizatoric încă se mai bâjbîie dar se și bâzâie pe seama micilor fermieri. Este cât se poate de adevărat că, dacă ai o afacere, singur trebuie să te îngrijești de ea iar, dacă te descurci, bine, dacă nu, dispari. Nimeni nu trebuie să-ți poarte de grijă. Chiar nimeni? E drept că dimensiunea socială a muncii nu o dau companiile, indiferent care ar fi ele. Un proprietar de afacere vrea în primul rând să facă profit, nu să fie ”Mama răniților”, precum Regina Maria, salariații fiind plătiți potrivit înțelegerilor contractuale. Cel care este îndrituit să dea o asemenea dimensiune este statul, acela care, prin strategiile și programele pe care le gândește trebuie să apere populația, să sprijine afacerile, să sprijine, iată, fermierii. Mai mult decât atât, fiind vorba de lapte, să vegheze inclusiv la siguranța națională. Știm, sunt vorbe mari, dar își au rostul. Ca atare, întrebăm: Care au fost intențiile Guvernului și, impicit, ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în privința sprijinirii micilor fermieri producători de lapte, chiar și a țăranilor cu două, trei văcuțe? Ce s-a întreprins pentru certificarea calității laptelui provenit de la micii producători? Ce au făcut autoritățile pe linia de control, știindu-se bine faptul că laptele românesc nu are, în proporții însemnate, calitatea despre care se vorbește? Nu, cumva, funcționarii MADR au lăsat, prin neimplicare, drum liber marilor fermieri, precum și investițiilor străine în domeniul producției de lapte? Cum de se întâmplă că sunt puși de-a valma, atunci când vine vorba de subvenții, fermierii care au investit serios, cu gândul de a respecta legea și cei prin actele cărora bate vântul în actele contabule, la capitolul ”achziții de tehnologii”? Cu alte cuvinte, nu cumva s-au creat premise pentru distrugerea producției autohtone de lapte? Zicem și noi, ca naivii! Băgăm de seamă că, precum înainte de 23 august, pe vremuri, ”toată țara e în sărbătoare” la gândul că vom exporta juninci de lapte în China și că, în general, am reluat colaborarea cu această uriașă țară pe linie de industrie alimentară. E foarte bine, doar că ăia sunt mai șmecheri ca noi. De ce nu spune nimeni că guvernul chinez are pus la punct un program de achiziție a unor ferme de lapte din România, dacă se poate, a cât mai multe? Cum de nu vorbește nimeni că sunt și ”investitori” din nordul continentului negru și, mai ales, din Cornul Africii, zonă cu multe interdicții internaționale, care și-au arătat disponibilitatea de a cumpăra ferme de lapte din România? Vi se pare că acestea sunt probleme minore? Noi spunem că nu, mai ales dacă ne gândim la chestii precum: viitor, fermieri români, sănătatea șeptelului, hrană, calitate a laptelui, norme europene etc. O parte dintre aceste întrebări au fost puse și de unii fermieri, atât în cadrul sondajului de opinie pe care îl publicăm în ediția de față, dar și prin mesaje trimise la redacție sau în discuții particulare cu aceștia. O dată, am fost întrebat: ”Domnule, dar SRI-ul ce face?” Păi, ce să facă? Informează. Dar, alte comptențe nu mai are, cum avea pe vremuri Securitatea. SRI-ul nu mai ridică pe nimeni. Întocmește Nota de raport, o înaintează, iar alții decid și acționează. Acum, iată: În 1994, fiind însoțit de Florian Bichir (cel pe care l-am nășit într-o oarecare măsură într-ale gazetăriei și cel care avea să-mi devină fin, ținându-i pirostriile), am fost observator la alegerile locale din Basarabia. Într-una dintre seri, la hotel, am primit vizita unui om de-al lui Snegur. După un ”bună seara” răstit așa cum învățase el la KGB, a scos un pistol, l-a pus pe masă și ne-a spus: ”Aveți grijă ce transmiteți la București!” Desigur, tot timpul, cât am stat acolo am fost urmăriți pas cu pas, drept pentru care, la întoarcerea în țară, în clipa în care Bichir a pus piciorul în avionul Tarom și știind că aeronava e teritoriu național românesc, sătul de șicanele ofițerilor de informații ai Moldovei, a strigat: ”Așa un dor îmi e de Securitatea noastrăăăă!”, toți călătorii izbucnind în râs. Acum, susnumitul nu râde. Dar, gândind la starea de ”lasă-mă să te las” din sectorul de producției a laptelui, poate să-l citeze pe Florian, nu-i așa!?