197
(Comunicat) În numele membrilor săi, companii americane, româneşti, europene şi internaţionale, AmCham România respinge acuzaţiile îndreptate împotriva companiilor multinaţionale vehiculate recent în spaţiul public prin care acestora li se atribuie o implicare în susţinerea protestelor publice ca reacţie la schimbările fiscale şi legislative. Considerăm nesănătoasă pentru societatea românească propagarea unor insinuări lipsite de fundament. Cetăţenii români, indiferent de locul de muncă, îşi exprimă public, în mod liber şi voluntar convingerile, fără interferenţe din partea angajatorilor“, arată Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România). Una din cele mai valoroase resurse pe care România le deţine este capitalul uman, un important avantaj competitiv ce a plasat România pe harta economiei internaţionale, datorită competenţelor tehnice, lingvistice şi creativităţii prin care în special tinerele generaţii s-au făcut remarcate pe piaţa muncii şi care au avut un rol determinant în atragerea investiţiilor în economia românească. În condiţiile în care acest avantaj este grevat de exodul de tineri talentaţi şi de tendinţele demografice, considerăm că stigmatizarea angajaţilor în funcţie de ţara de origine a investitorilor induce o stare de tensiune şi neîncredere la nivelul angajaţilor şi angajatorilor deopotrivă şi transmite un semnal nefavorabil către investitori, spune sirsa citată. Prin volumul investiţiilor, amploarea operaţiunilor şi numărul de locuri de muncă create, companiile multinaţionale asigură bunăstarea a sute de mii de familii de români, au un aport însemnat la PIB, susţin cu dedicare şi generozitate cauzele sociale şi oferă accesul la expertiza vastă acumulată în alte pieţe, susţinând avansul economiei româneşti. În România anului 2017 este de dorit ca valori precum responsabilitatea, integritatea şi spiritul civic deprinse în contextul locului de muncă să fie recunoscute şi însuşite de angajaţi, indiferent că activează în sectorul public sau privat. De aceea, trebuie încurajată colaborarea dintre companiile locale şi cele cu capital străin, care sunt parteneri în dezvoltarea unui mediu de afaceri solid şi competitiv. (Consiliul Director AmCham România)