Conform INSSE, în perioada 2008-2014, acesta a fost unul dintre segmentele din piaţa produselor lactate care a înregistrat o creştere importantă a produselor trimise peste graniţe odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. În volum, exporturile de brânzeturi au ajuns în primele zece luni la 7.100 de tone, comparativ cu 1.000 de tone cât exporta România în 2008. Consumul de brânzeturi în România ajunge anual la 100.000 de tone, cei mai mari jucători de pe această piaţă fiind Hochland, LaDorna şi Delaco. Datele INS arată că în primele zece luni ale anului trecut, România a exportat în Grecia 2.200 de tone de brânzeturi în valoare de 8,6 milioane de euro, piaţa grecească reprezentând 31% din volum şi 28% din totalul exporturilor de brânzeturi ale României. Cel mai important jucător din industria lactatelor din Grecia prezent pe piaţa locală este Olympus, care a investit circa 75 milioane de euro în fabrica din Hălchiu, judeţul Braşov. De aici, circa 75% din producţie pleacă la export. De altfel, Olympus este cel mai mare exportator de produse lactate din România. Astfel, fabrica de la Braşov a devenit un „hub” regional pentru grupul elen, urmând un trend prezent în întreaga industrie a bunurilor de larg consum de mai mulţi ani. Din păcate, importurile pe segmentul bânzeturilor au ajuns anul trecut la 108 milioane de euro, principala ţară importatoare fiind Germania, balanța comercială externă fiind, din această cauză, negativă, informează ZFCorporate.