Stirieye

325

Ciobanii se asteapta la preturi reale, neinfluentate de comercianti
MeatMilk

Autor

MeatMilk.ro

Distribuie pe

facebooktwitter
article

Stanele din toata tara intineresc. Televiziunea TVS Oradea prezinta ciobanii care isi freaca mainile, gandind ca vor incasa de Pasti, pentru mieii vanduti, sumele pe care le asteapta sau apropiate.

La locul de fatare al stanelor, se lucreaza la foc continuu, iar ciobanii se odihnesc rar si putin, pentru ca oile aduc zilnic pe lume sute de miei, intr-un singur adapost. Proprietarii animalelor spera ca pretul carnii de miel va fi macar la nivelul celui de anul trecut, sa se poata bucura de un minim profit. Isi doresc ca implicarea intermediarilor in lantul comercial al carnii de miel sa fie neimportanta, astfel incat degringolada de anul trecut, resimtita serios pe aceasta piata, in multe dintre judetele tarii, sa nu ii afecteze pe ei si – deopotriva – pe consumatori. Autoritatile sunt insa de parere ca evaziunea fiscala este prezenta pe piata carnii de miel, intr-un procent ce depaseste cu mult celelalte segmente ale industriei carnii, astfel nu toate nemultumirile producatorilor de carne de miel sunt intemeiate. (TS)

Ai aflat ceva nou din acest articol?

Articolul anterior
Articolul urmator

Citește și:

Ești gata să-ți dezvolți afacerea ?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai noi știri.