142
Obligațiunile ipotecare prezintă numeroase beneficii, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori – de la posibilitatea obținerii unui rating ridicat și accesul la o bază largă de potențiali investitori (din perspectiva emitenților), la praguri mai permisive de investire, un tratament favorabil din punctul de vedere al adecvării capitalului pentru instituțiile de credit și posibilitatea utilizării acestui instrument financiar ca garanție pentru obținerea de finanțare de la bănci centrale (din perspectiva investitorilor). Legea privind emisiunile de obligațiuni ipotecare a intrat în vigoare în data de 3 martie 2016 și este rezultatul mai multor ani de consultări și colaborare intensă între autorități și industria bancară asistată de avocații Clifford Chance Badea. Clifford Chance Badea a organizat recent un seminar pe tema noului cadru legislativ privind obligațiunile ipotecare, la care au participat peste 40 de reprezentanți din industria bancară românească, instituții financiare internaționale și specialiști cu experiență globală în domeniu. Discuțiile au vizat etapa pregătitoare a procesului de emisiune de obligațiuni ipotecare, în scopul identificării provocărilor și soluțiilor, precum și creării unui set de bune practici, inclusiv în contextul actual creat de perspectiva intrării în vigoare a legii privind darea în plată. „Legea privind emisiunile de obligațiuni ipotecare înlocuiește vechea Lege nr. 32/2006”, subliniază Mădălina Rachieru, Partener Clifford Chance Badea și coordonatorul ariei de practică Piețe de Capital. „Ea aliniază legislația românească din domeniu la standardele și practicile europene, oferind un cadru legislativ cu protecție sporită pentru investitori și, în același timp, o sursă alternativă de refinanțare accesibilă pentru instituțiile de credit din România. În plus, efectele pozitive se pot transfera în cascadă de la industria bancară către clienții finali ai băncilor, prin costuri de creditare ipotecară mai mici pentru persoanele fizice”. Radu Ropotă, Senior Associate Clifford Chance Badea, care a fost implicat în procesul de consultare și redactare a noii legislații, adaugă: „În ceea ce ne privește, a fost un proces intens în care am încercat să aliniem punctele de vedere ale instituțiilor de credit și ale autorităților de supraveghere, în scopul creării unui cadru normativ care să asigure premisa pentru primele emisiuni de obligațiuni ipotecare pe piața locală. A fost un efort concertat alături de Asociația Română a Băncilor, cu deschiderea și sprijinul Băncii Naționale a României și al Autorității de Supraveghere Financiară. Rezultatul este o legislație, încă perfectibilă, ce reflectă această aliniere, suprapusă totodată pe modele deja existente și testate cu succes la nivel internațional. Sperăm să vedem, în curând, primele inițiative de implementare a unor emisiuni de obligațiuni în baza cadrului legislativ nou creat”. Echipa de avocați specializați în Piețe de Capital din biroul de la București este pe deplin integrată în rețeaua globală Clifford Chance. Coordonată de Mădălina Rachieru, echipa asistă emitenți de acțiuni și obligațiuni, precum și sindicate de intermediere în tranzacții de piețe de capital. Portofoliul recent include, printre altele, momente de referință pentru piața de capital din România, precum: - listările duale pe bursele de valori din București și Londra ale companiilor Romgaz (octombrie 2013, în valoare de 386 milioane Euro), respectiv Electrica (iunie 2014, în valoare de 444 milioane Euro);- listarea secundară a Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori din Londra (aprilie 2015);- consultanță acordată sindicatelor de intermediere din cadrul programului global Medium Term Notes al României, de la lansarea sa în 2011, program extins de curând la 20 miliarde Euro;- emisiunea de obligațiuni a Transelectrica în valoare de 200 milioane RON (ianuarie 2014);- oferta de obligațiuni a UniCredit în valoare de 550 milioane RON (iunie 2013);- emisiunea de acțiuni a Erste Group în valoare de peste 660 milioane Euro (iulie 2013).