Într-o declarație făcută pentru revista Fabrica de Lapte, domnul Dorin Cojocaru, președintele APRIL, referindu-se la epidemia de Bluetongue care s-a extins în România, a declarat: ”Trebuie să fim foarte categorici și să informăm populația corect, pentru a nu se mai ajunge în situația de la începutul lui 2013, când toată lumea a exagerat cazul aflatoxinei. Așadar, trebuie să se știe că nicio fermă de lapte, autorizată de ANSVSA și care lucreaă fiscalizat, nu a fost și nu este afectată de boala limbii albastre. Totodată, trebuie anunțat că laptele care se procesează în companiile din România este sigur, iar produselel lactate fabricate și comercializate în România sunt sigure. E drept, în afară de județul Satu Mare, Bluetong evoluează în toată țara, oricum, trebuie revăzută actualizarea de la ANSVSA. Dar, subliniez faptul că doar animalele de la populație sunt afectate de această boală. Repet, laptele care se colectează din fermele industriale, autorizate, este corat, sigur, iar lactatele românești sunt sigure.”