(Autor: Teodora Chiorean) Avorturile pot determina pierderi importante în exploataţiile de bovine, pierderi ce nu sunt întotdeauna exclusiv economice, îngreunânând şi alte sectoare. Pentru aceasta, diagnosticul afecţiunilor responsabile de avort, tratamentul şi profilaxia lor ocupă un loc foarte important, alăturate unui dignostic corect şi complet.   Diagnostic În prezenţa avortului în serie, veterinarul practician rememorează, în primul moment, lista principalelor boli responsabile de întreruperea prematură a gestaţiei. Acestea sunt relativ uşor de diagnosticat în laborator, cu cheltuieli rezonabile. După excluderea acestora, veterinarul se îndreaptă spre bolile mai rare, mai dificil de diagnosticat sau încă nediagnosticate în zona respectivă. De asemenea, nu trebuie neglijaţi toţi factorii neinfecţioşi, care pot fi responsabili de avort.   Avorturile bovinelor se declară obligatoriu. Dacă, într-o fermă, apar avorturi în serie, este imposibil de a preciza etiologia, utilizând numai elementele epidemiologice, simptome şi eventual leziuni, însă acestea permit orientarea suspiciunii şi a investigaţiilor de laborator. Datele culese pot fi sistematizate într-o fişă care este utilă pentru ipoteza de diagnostic şi orientează examenele complementare necesare. O astfel de fişă de evaluare a situaţiei poate cuprinde date privind vaca avortantă: data montei/însămânţării, leziuni sesizate la placentă/avorton, date privind efectivul (efectiv total, gestante, avortate, tauri; data avorturilor anterioare, a introducerii de animale în efectiv; rezultatele controalelor serologice; alimentaţia şi schimbarea acesteia; tulburări extragenitale: pneumonii, enterite, meningo-encefalite, dermatite, panariţiu).   Din fişă nu trebuie să lipsească datele privind mort-natalitatea şi morbiditatea neonatală. O rubrică specială include informaţiile privind acţiunile sanitare veterinare, precum: sincronizarea căldurilor, vaccinările, dehelmintizările (data şi substanţa utilizată), prezenţa de păsări cu tuberculoză în fermă, etiologia avorturilor din anii precedenţi.   Prelevările, respectiv căutarea unui agent infecţios nu sunt întotdeauna operaţii facile deoarece, în practică, expedierea către laborator a unui fetus de de 25 kg este dificilă. Cel mai adesea se expediază stomacul ligaturat, porţiuni de pulmon, ficat, cord, capul (pentru listerioză). În ceea ce priveşte placenta, de cele mai multe ori este reţinută, fiind greu de recuperat în totalitate. Se pot deci recolta câteva cotiledoane sănătoase şi câteva cu leziuni. Este de preferat ca această operaţie să fie realizată în cavitatea uterină şi nu dintre cele care au venit în contact cu exteriorul (îndeosebi cu aşternutul).   Sângele este prelevat într-un tub de sticlă steril şi uscat, cu volumul de 20 ml. Pentru realizarea unui set de examene, uneori indispensabile stabilirii diagnosticului, este necesar un ser sanguin de bună calitate şi în cantitate suficientă. Se vor evita tuburile de plastic, care favorizează hemoliza. În general, nivelul imunoglobulinelor serice coboară în momentul întreruperii gestaţiei, iar multe dintre vaci reacţionează slab la stimularea antigenică.   La toate vacile care au avortat se repetă prelevarea, la 15 zile după întreruperea gestaţiei. Se vor căuta anticorpii corespondenţi principalelor boli responsabile de avort, orientarea făcându-se după suspiciune. Laboratoarele departamentale furnizeză date privind probele prelevate. Dacă acestea o cer, se poate expedia fetusul întreg însoţit de învelitori, probele transportându-se la rece, în maximum 24 de ore.   Depistarea agentului infecţios   Cotiledoanele şi spaţiul intercotilendonar vor fi examinate cu atenţie, pentru a identifica orice modificare anormală, prelevându-se probe pentru examenele bacterioscopice, bacteriologice, micologice sau histologice. Cavităţile abdominale şi toracice ale avortonului vor fi deschise, dar cordul şi tubul digestiv nu se vor deschide înaintea însămânţărilor bacteriologice/micologice. Frotiurile sunt mai întâi realizate la nivelul cotiledoanelor şi fetusului (cu şanse infime de reuşită) pentru a realiza o posibilă coloraţie: Stamp (bruceloză), Koster (febra Q) Machiavello stamp (chlamidia, febra Q) şi Sartory (campylobacter).   Acestea sunt examinate la microscopul cu imersie, iar dacă rezultatul este negativ sau se doreşte (re)confirmarea diagnosticului, placenta, sângele din cord, conţinutul stomacal, ficatul şi pulmonul sunt însămânţate pe mediu Renoux (jumătate incubate în atmosferă normală, jumătate cu dioxid de carbon) şi geloză cu sânge. Mediul Farreleste este privilegiat examenelor serologice pentru bruceloză.   În multe laboratoare specializate, izolarea pentru Chlamydia şi Coxiela se realizează pe ouă embrionate şi culturi celulare. Evidenţierea pentru Campylobacter este foarte dificilă, necesitând condiţii particulare. Virusul BVD poate fi izolat din pulmon, limfonoduli, creier şi placenta avortonului. El este stabil aproximativ cinci zile în probele de sânge recoltate pe anticoagulant.   Dacă animalele au consumat siloz, un fragment de creier sau lichid cefalorahidian este menţinut la temperatura de 4 grade Celsius, în bulion, timp de 2-3 săptămâni, pentru a favoriza multiplicarea listeriei. Dacă se observă leziuni rugoase la nivelul placentei şi rotunde, la nivelul pielii fetusului, ele sunt însămânţate pe mediu Saboraud şi conservate în formol 10%. Aceasta permite identificarea filametelor miceline pe secţiunile histologice pentru a exclude ipoteze eventualei contaminări micotice secundare a avortonului şi anexelor în contact cu aşternutul. În mod normal, izolarea acestor ciuperci din stomacul fetusului este o dovadă indiscutabilă a infestaţiei in utero.   Toxoplasmoza este eventual căutată; se evidenţiază toxoplasma prin examinare a secţiunilor histologice din creier, ficat, rinichi, pulmoni, cord şi placentă sau prin inocularea broiajului de creier la şoricei. Examenul pentri Tricomonas foetus se realizează din lichidul amoniotic, la puţin timp după întreruperea gestaţiei. Pentru examene virusologice se folosesc culturile celulare, prezenţa virusului rinotraheitei este demonstrată de evidenţierea incluziilor intranucleare. Diagnosticul pentru neosporoză este dificil. De cele mai multe ori, este necesară repetarea cercetării pe mai mulţi avortoni şi învelitorile lor, pentru a reuşi identificarea agenţilor infecţioşi responsabili.   Utilizarea serologiei permite obţinerea de rezultate într-un timp scurt. Este la îndemână serologia pentru principalele boli, care produc avort la vacă. Astfel: -         Clamydioza: tehnica cea mai utilizată este RFC, micrometoda (dubioasă la 1/40, pozitivă la 1/80); -         Febra Q (pozitivă 1/10); -         Salmonelloza: pe lamă cu antigen, marea majoritate a serurilor pozitive aglutinează în mai puţin de 20 de secunde. În tub, un antigen O permite identificarea antiSalmonella Dublin şi Typhimurium. Reacţia este considerată pozitivă la 1/480; -         Leptospiroza: seroaglutinarea rapidă permite evidenţierea anticorpilor antileptospirotici; -         Listerioza: serologie neconcludentă (seroaglutinare, RFC; IF); -         Campylobacterioză: anticorpii sunt căutaţi în mucusul vaginal, între două perioade de călduri.   În momentul în care o vacă avortează, aceasta va fi izolată de restul efectivului. Toţi avortonii, placenta, lichidele placentare, probele de sânge (la momentul avortului şi după 21 de zile) se vor expedia la laborator pentru diagnostic, cu respectarea prevederilor legale. Carantina se prelungeşte până la îndepărtarea lohilor (2-3 săptămâni sau până la obţinerea rezultatelor) se efectuează dezinfecţia boxei sau oricărui loc susceptibil de contaminare. În cazul confirmării diagnosticului de campylobacterioză se recomandă inocularea a câte 5 g de streptomicină tuturor vacilor gestante. Vaccinurile se administrează anual şi dau rezultate bune.