Determinante in cresterea corecta a animalelor pentru carne sunt, pe langa igiena adaposturilor (temperatura, lumina, umiditate etc.): igiena corporala, hranirea indivizilor din exploatatii si tratarea preventiva a acestora. Cresterea animalelor pentru carne reprezinta un sector de baza in cadrul zootehniei moderne. Prin productiile pe care le furnizeaza, animalele din acest segment asigura aprovizionarea consumatorilor cu alimente de prima necesitate, cu inalta valoare biologica si nutritiva, contribuind direct la ridicarea nivelului de trai si civilizatie, al populatiei umane.

Factori interni, esentiali Numai o crestere si o exploatare corecta a animalelor pentru carne poate sa asigure materii prime de inalta calitate, pentru industria alimentara, industria usoara si industria farmaceutica. Sanatatea animalelor este unul dintre factorii principali, asezati hotarat la baza realizarii unor performante economice apropiate de standardul rasei, pe categorii de varsta. Este insa stiut ca alterarea bunastarii vine, de obicei, din nerespectarea normelor de crestere si are efecte negative directe asupra performantelor productive, la animalele supuse procesului de ingrasare. Conditia primara impusa performantei in zootehnie, starea de sanatate a animalelor, trebuie mentinuta corespunzator in familia necuvantatoarelor de ferma, prin masuri specifice, bazate pe genetica si protectie sanitara. Neadoptarea unor tehnologii corecte de furajare, adapare si intretinere conduc la multiple afectiuni, indeosebi pulmonare sau digestive. Sunt afectiuni care diminueaza inevitabil sporul mediu zilnic, cu o crestere a consumului specific, in timp ce mortalitatea si sacrificarile de necesitate ajung la valori de 10-30% sau chiar mai mari. Tratamentele utilizate pentru afectiunile de acest tip si fluxul tehnologic perturbat prin izolarea/tratarea animalelor atrag cheltuieli suplimentare, care diminueaza drastic profitul. In unitatile de ingrasare, bolile de nutritie au o frecventa apreciabila, fiind conjugate direct cu intretinerea necorespunzatoare. Profilaxia genetica face trimitere la eliminarea din efective (indeosebi din cele bovine si ovine) a animalelor cu descendenti depistati a fi purtatori ai unor gene responsabile de producerea bolilor transmisibile genetic. Lipsa, in exploatatiile de ingrasare, a unui protocol strict de vaccinari, imunizari, deparazitari interne si externe deschide drumul bolilor produse de agenti patogeni. In exploatatiile bazate pe intretinerea animalelor in boxe colective, numarul sacrificarilor de necesitate poate fi influentat de constructia si intretinerea pardoselilor (indeosebi a celor din beton), responsabile de o incidenta mare a afectiunilor aparute la membrele animalelor. Astfel de probleme apar, cu toate ca pot fi evitate prin alegerea corecta a tipului de pardoseala, tinand cont de rezistenta la efort si uzura. Bolile parazitare La fel de frecvente in fermele de ingrasare, bolile parazitare apar mai cu seama la animalele crescute pe pasune sau la cele care, pana la livrarea catre exploatatii de ingrasare, sunt tinute pe pasuni situate in zone geografice inundabile sau joase, zone cu potential ridicat de infestare parazitara. Nefiind evidente intotdeauna, pentru efectele acestor parazitoze, masurile de contracarare sunt luate tardiv. De asemenea, igiena corporala a animalelor influenteaza cresterea reprezentand, atunci cand este corect aplicata, un adevarat scut antiinfectios. Aparitia parazitilor interni sau externi este determinata adesea de lipsa igienei, iar infestarile duc la stagnarea dezvoltarii, prin sustragerea unor cantitati insemnate din hrana consumata de indivizi sau prin producerea unor toxine vinovate de perturbarea derularii proceselor vitale. Pentru ingrasarea animalelor de carne, hranirea este considerata cel mai important factor influent al cresterii. Calitatea ratiilor conditioneaza deopotriva cresterea masei vii si desfasurarea proceselor vitale. Proteinele din ratii influenteaza dezvoltarea, prin aminoacizii esentiali, motiv pentru care organismele tinere trebuie sa primeasca, in proportii optime, hrana de origine animala, fiind indeosebi vizate speciile cu crestere intensa (pasari, porci). La tineret, insuficienta alimentatiei duce la infantilism. La randul lor, vitaminele (biocatalizatori conditionali ai proceselor biochimice) au un rol aparte in organism; indeosebi A, B1, B2, B12, C, D2, E. Lipsa acestor vitamine din hrana afecteaza sanatatea organismelor tinere. In acelasi timp, sarurile minerale, cu precadere fosforul si calciul, reprezinta, pentru toate vertebratele, materialul plastic necesar unei bune formari a scheletului. Neincluderea altor elemente importante (fier, zinc, cupru, magneziu) in hrana afecteaza negativ buna desfasurare a cresterii. Abundent prezente in ratie, concentratele aduc carnii o culoare deschisa, culoarea mai inchisa a carnii fiind determinata de hrana fibroasa. Administrate corect, concentratele si fibroasele au efect favorabil asupra preselarii si marmorarii carnii, in timp ce nutreturile suculente, cu exceptia furajelor verzi, stimuleaza depunerea grasimii la nivel subcutanat si a cavitatii interne, afectand calitatea carnii. In cantitati prea mari, nutreturile de origine animala (fainuri grase de carne, fainuri de peste, grasimi) imprima carnii miros si gust neplacut, obligand fermierii sa sisteze administrarea acestor ratii, cu 40 de zile inaintea valorificarii animalelor. Calitatea carnii mai poate fi modificata negativ de folosirea necontrolata a stimulatorilor hormonali de crestere sau a altor substante medicamentoase, factori care diminueaza serios acumularile de masa corporala, facand ingrasarea neeconomicoasa. Unele furaje (napi, bob, furaje verzi) au influenta pozitiva in determinarea calitatilor organoleptice ale carnii; consumul specific reprezinta un indicator important tehnico-economic, relevant in capacitatea de valorificare a furajelor, in functie de individualitatea animalelor si varsta acestora. Intre ritmul acumularii de masa si consumul specific exista o corelatie. Pozitiva, doar cand este atent controlata.