194

Constantin: Analizam posibilitatea reducerii TVA la carne, lapte, legume şi fructe

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, dă asigurări că Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) la pâine a rămâne la 9% indiferent de discuţiile purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în următoarea perioadă. În plus, se analizează şi o eventuală reducere a TVA la carne, legume, fructe şi lapte. "Există un angajament al ministerelor și în primul rând al premierului de a nu reveni la TVA 24% la pâine, indiferent de discuțiile care vor avea loc în perioada următoare cu FMI. TVA la pâine și pe lanțul de producție va rămâne la 9%. Eu sper că vom obține rezultate bune și vom putea extinde această măsură absolut necesară. Se fac analize pe lapte, carne și pe legume și fructe, acestea sunt principalele domenii vizate", a spus ministrul Agriculturii.  Potrivit şefului MADR, în luna septembrie se vor anunţa efectele reducerii TVA la pâine. Până atunci, sunt programate o serie de întâlniri între Constantin şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu pentru a discuta direcţia de urmat în viitor. În plus, la ambele ministere, experţii lucrează la rapoarte ale impactului pe care această măsură le-a avut asupra industriei. Decizia menţinerii TVA redusă la 9% la pâine a fost confirmată şi de premierul României, Victor Ponta. "Măsura reducerii TVA la pâine a fost una de succes și cu siguranță o vom menține și pe viitor! O asigurare importantă pentru toată lumea - am adoptat scăderea TVA la produsele de panificație, iar aceasta măsură s-a dovedit a fi una foarte bună, cu un impact pozitiv pentru oameni, pentru mediul economic și pentru combaterea evaziunii!", a postat premierul pe contul lui de Facebook la începutul lunii august. La şase luni de la reducerea TVA, potrivit statisticilor Rompan, a avut loc o reducere cu 20% a evaziunii fiscale din acest sector. Producţia totală de pâine din România este de 1,8 milioane tone/an. Reprezentanţii mai multor industrii solicită, de asemenea, reducerea TVA. S-a discutat despre TVA de 9% la carne, fructe şi legume sau produse bio.  Ba mai mult, patronatele din industria cărnii au trimis o scrisoare deschisă către FMI, în care solicită acordul pentru reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5%, argumentând că măsura ar urma să combată evaziunea fiscală din domeniu, estimată la 450 de milioane de euro. Mai multe, pe www.recolta.eu

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2