Repere

221

Constantin: Diminuarea TVA și refacerea irigațiilor, ținte atinse

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Diminuarea TVA la produsele alimentare și aprobarea sumei de un miliard de euro pentru reabilitarea infrastructurii de irigații sunt principalele priorități atinse în acest mandat din ultimii 3 ani și jumătate, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în conferința de bilanț.

  "Timpul a dovedit că această măsură (reducerea TVA ) și-a atins obiectivele și mă refer în primul rând la componenta socială și anume scăderea prețurilor, pentru că am vrut ca toți cetățenii acestei țări să beneficieze de pe urma acestei măsuri (...) Al doilea obiectiv cu impact indirect asupra cetățenilor se referea la creșterea consumului și astăzi, la numai câteva luni de la implementarea măsurii, consumul a crescut exponențial. Emoția pe care am avut-o cu toții s-a referit la încasări pe care le-ar putea avea bugetul și îngrijorări manifestate de partenerii europeni și internaționali vizavi de lipsa încasărilor odată cu reducerea TVA. S-a certificat că am avut nu numai același nivel de încasări cu TVA de 24% ci chiar mai mari. Una peste alta, această măsură a dat o nouă șansă dezvoltării agriculturii românești și mai ales a sectorului de industrie alimentară, care a ajuns la un procent impresionat din PIB, peste 6%, depășind cu mult alte sectoare economice ale României", a spus Constantin, citat de Agerpres.   În opinia acestuia, al doilea sector important pe care s-a concentrat în cei 3 ani și jumătate de mandat a fost reabilitarea infrastructurii de irigații, ținând cont de potențialul României de dinainte de 1989. "Era o obligație ca stat să punem la dispoziția fermierilor o infrastructură modernizată care să genereze costuri reduse și un cost mai mic pentru apa pe care o folosesc pentru a iriga terenurile agricole. (...). Cred că Legea irigațiilor este cea mai importantă măsură care s-a adoptat în 2015 după reducerea TVA prin care punem la dipoziția fermierilor peste un miliard de euro, și care va finanța infrastructura principală și care întregește astfel sistemul de irigații ce trebuie reabilitat în perioada 2016 — 2020.   Vorbim de aproape 1,2 milioane hectare care pot fi reabilitate atât ca infrastructură principală cât și secundară în următoarea perioadă. Cred că, alături de reducerea TVA, aceste două componente reprezintă atât din punct de vedere al volumului cât și al importanței, priorități atinse de acest mandat", a adăugat ministrul Agriculturii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2