“În condiţii naturale de mediu, viaţa animalelor se desfăşoară conform unor programe înnăscute (instinctive) şi dobândite (prin învăţare). În cazul animalelor crescute în scop economic, artificializarea condiţiilor de viaţă a modificat, uneori dramatic, factorii ecologici. În aceste condiţii, majoritatea tiparelor comportamentale specifice nu  se pot manifesta identic cu cele rezultate prin evoluţia filogenetică a comportamentului.” (Stelian Acatincăi, Etologie – Comportamentul animalelor domestice).   Între coarnele şi coada grupului Asemenea altor animale gregare, taurinele manifestă un comportament social bine dezvoltat, ce poate fi structurat în: comportament conflictual (ameninţător) şi neagresiv (ex. igienizare reciprocă). Aflate, în turmă, la păşunat sau exploatate în stabulaţie liberă, animalele intră în contact prin diferite modalităţi, realizând uneori activităţi de acelaşi fel: consumul de hrană, adăparea, odihna. În turmă, relaţiile de dominanţă au la bază comportamentul social,  stabilindu-se o ierarhie, astfel încât fiecare dintre indivizi să îşi cunoască locul în grup.   Nu este greu de constatat structurarea unei ierarhii într-un astfel de grup, unul dintre exemple fiind competiţia apărută în momentul administrării furajelor. Poziţia ocupată de fiecare individ, stabilirea acestui loc în cadrul grupului de taurine, depinde de factori specifici, precum: experienţa anterioară, vârsta, prezenţa coarnelor, dezvoltarea corporală (talia individului, masa corporală a acestuia). Poziţia/rangul pe treptele ierarhiei de grup este stabilită în urma disputelor declanşate (după formarea unui lot nou, la mixajul grupurilor) între cuplurile de animale.   Structura ierarhică din cadrul unui grup de taurine este echilibrată, pentru un interval lung de timp, în condiţii de acces liber la furaje şi apă, spaţiu suficient etc. Sunt ipostazele în care grupul poate fi socotit integrat. Chiar după stabilirea unei ierarhii de grup disputele sunt inerente, dar intensitatea acestora este redusă. Influenţa dimensiunii familiei bovine   Între indivizi, raporturile de subordonare-dominare devin stabile, de-a lungul timpului, pe calea unor socio-semnale caracteristice. Este suficientă, de cele mai multe ori, atitudinea ameninţătoare a celor de la vârful ierarhiei, pentru ca animalele subordonate să nu încerce destabilizarea prezenţei unei structuri de grup. Dacă nu este suficientă ameninţarea, individul dominant adoptă următoarea fază a comportamentului agnostic: lovirea sau lupta. Păstrarea în grupul social a raporturilor de dominare-subordonare este legată de cunoaşterea reciprocă a indivizilor.   Durata stabilităţii ierarhice este dependentă de numărul componenţilor grupului de taurine şi de capacitatea individuală de memorare. Knowdledge Centre for Agriculture subliniază în Standardele de Fermă: “Pentru menţinerea structurii ierarhice este nevoie de foarte puţine manifestări de ameninţare şi retragere. Nu s-au efectuat foarte multe cercetări cu privire la dimensiunea optimă a grupului. Riscul de apariţie a conflictelor creşte odată cu mărimea efectivului, deoarece animalele nu se recunosc. La viţei şi juninci, dimensiunea grupului nu este cunoscută”.   Toate animalele se recunosc între ele, în grupurile de până la 50 de taurine; după prezenţa coarnelor, forma capului sau culoarea robei, impresiile olfactive contribuind prin recunoaşterea mirosului specific, iar cele acustice făcând să fie recunoscute sunetele emise. Tipul ierarhic stabilit într-un grup, în urma unor interacţiuni conflictuale, depinde de numărul animalelor din grup, heterogenitatea sau omogenitatea indivizilor (în funcţie de rasă, sex, masă corporală, vârstă).   Stelian Acătincăi, concluzionează ierarhia taurină, în lucrarea sa etologică: “Principala consecinţă a relaţiilor ierarhice (de dominare-subordonare) din cadrul unui grup de animale este aceea că animalele situate în vârful ierarhiei sociale sunt avantajate faţă de ceilalţi indivizi. Vacile cu rang ierarhic superior au acces prioritar la resursele furajere, manifestă o selectivitate mai mare în alegerea furajelor, îşi consumă raţia în linişte, iar timpul lor de hrănire este mai mare. Animalele dominante aleg furajele pe care le consumă, schimbându-şi locul de furajare la iesle. De asemenea, aceste animale ocupă cel mai confortabil loc de odihnă, se odihnesc şi rumegă mai mult timp în poziţie decubitală, se deplasează nestingherite pe teritoriul ocupat de acel grup şi au, adesea, un comportament agresiv faţă de ceilalţi membri ai grupului”.