Recomandări fără rezerve Conform studiilor efectuate, carnea de iepure este avantajoasă îndeosebi prin conținutul foarte redus de urați, fiind fiind recomandată inclusiv persoanelor care suferă de gută. Se impune permanent studierea profundă a însușirilor cărnii de iepure, îndeosebi a valorii sale nutritive și dietetice, mai cu seamă în prezent, când așa numitele afecțiuni medicale ale civilizației (maladiile cardio-vasculare, obezitatea, diabetul și guta) au o incidență ce nu poate fi neglijată. ”Carnea de iepure prezintă mai multe avantaje, ce țin de economie și de sănătatea umană, datorită cărora consumul ar trebui să fie susținut de o ofertă apropiată de cerere. Totodată, producția acestui aliment reprezintă o alternativă sigură pentru diversificarea produselor din carne obținute prin costuri scăzute de producție, în zone defavorizate”, susține Philippe Burny, în jurnalul ”Genetica iepurelui”. Comparând însă producția românească de carne de iepure cu cea din spațiul comunitar, constatăm că lucrurile se limitează aici la crescătorii mici și medii și la numai două abatoare, sfidând parcă cerearea și invocând teoretic orientarea românilor spre carnea de porc și de pui. În țara noastră, carnea de iepure este scumpă (4,48-9,01 euro/kg), urmare a consumatorilor puțini și neinformați și a nesusținerii acestui segment al industriei alimentare, care beneficiază totuși de avantaje pedo-climatice deosebite. În România există totuși o tradiție în ce privește creșterea iepurilor. Conform unor studii realizate local, creșterea iepurilor poate să ajungă curând o ocupație extrem de rentabilă, ținând cont de neexpunerea cărnii de iepure la bolile care afectează curent alte animale. De asemenea, carnea de iepure este o carne gustoasă, un produs aparte față de alte feluri de carne, un kilogram de carne de iepure oferind consumatorului numai 1.600 calorii, spre deosebire de cea de porc (4.400 cal/kg), vită (3.200 cal/kg), miel (3.100 cal/kg), curcan (2.500 cal/kg), vițel (1.820 cal/kg) sau pui (1.800 cal/kg). Diferențe neîntâmplătoare Dăinuie dovezi că oamenii se hrănesc cu carne de iepure cam din anii 15.000 i.e.n, cu toate că acest animal a fost domesticit în urmă cu aproximativ 6.000 de ani, iar specia s-a transformat de-a lungul vremii, în funcție de necesitățile consumatorilor. În România, există un umăr mare de fermieri care vor să pună bazele unei ferme de creștere a iepurilor, o unitate rentabilă; însă cunoștințele în domeniu ale acestora sunt limitate. Iepurii de fermă prezintă calități zootehnice diferite și profitabile în comparație cu iepurii de casă și alte animale domestice. Un avantaj primar constă în posibilitatea creșterii (semi)intensive în spații reduse. Pentru dezvoltarea și creșterea acestora hrana este un element ieftin, ușor de achiziționat/pregătit. Înmulțindu-se repede, pot fi valorificați într-o perioadă la fel de scurtă, deosebit de însemnate în creșterea iepurilor fiind lucrările de ameliorare, direct implicate în sporirea producției. Studiile efectuate în ultimii ani au venit cu noutăți privind valorificarea la maximum a potențialului genetic al populațiilor prezente și pentru susținerea continuă a creșterii acestui potențial. Pe piața internațională, se remarcă o dezvoltare continuă a comerțului cu carne de iepure. Trebuie remarcat că, în multe țări, această activitate este un element implicat în alcătuirea profitului național. Foarte multe state din Europa de Vest importă în fiecare an cantități deloc neglijabile de carne de iepure. Trebuie subliniat însă că cei mai importanți producători de carne de iepure sunt grupați în statele fostei Uniuni Sovietice, țări care nu sunt implicate în comerțul internațional, folosind producția exclusiv pentru consumul intern. Ulterior celui de-al Doilea Război Mondial a fost adoptată creșterea intensivă a iepurilor, fiind astfel rezolvate o mare parte dintre problemele tehnologice și tehnice, care apăreau în activitate, îndeosebi sincopele din hrănirea animalelor; s-au realizat în acest fel primele rații integrale de furaje granulate. În prezent, sondajele FAO arată că Europa este lider în creșterea și exportul de iepuri realizând 85% din producția mondială. Dintre țările est-europene, cel mai mare producător este Ungaria, spațiu geografic unde se investește în ferme de stat, cu efective de 10.000-15.000 de femele. Producția anuală este aici de 40.000-42.000 tone masă de tăiere, exportată îndeosebi în Italia, sub formă de animale vii, multe dintre acestea fiind procesate ulterior. Este, fără îndoială, unul dintre motivele căruia se datorează explozia industriei de conservare și prelucrare a cărnii de iepure. Și pentru că în Italia se înregistrază cel mai mare consum (5,8 kg/an/locuitor),” Peninsula este locul unde au luat naștere mezelurile și conservele din carne de iepure. Chiar dacă în lume iepurele este vândut sub formă de carcasă, produsele semipreparate sau preparate pentru consum au o mai mare priză pe piață. Se întâmplă îndeosebi în comunitățile urbane italiene, unde consumatorii iau masa departe de casă. Cu toate acestea, trebuie remarcat că o publicitate mai agresivă și prezentarea continuă a unor studii specifice ar fi de bun augur”, remarcă M. Petracci în lucrarea ”Carnea de iepure procesată – istorie și perspective”. Aici, carnea de iepure este adesea folosită ca materie primă sau ingredient, păstrând caracteristicile dietetice ale produsului. Vremea sacrificării și preparării pentu una-două mese a unui iepure reprezintă ”istorie gastronomică”, pentru unii dintre consumatorii italieni. ”În zona mediteraneană, carnea de iepure uscată sau sărată, cârnații de iepure au cea mai mare căutare, dar în ruralul de aici carnea de iepure este încă asociată meselor speciale, festivităților. Crescătorii vând iepuri pe piețele tradiționale (în mică măsură) sau procesatorilor de carne. Primii pași în procesarea modernă au fost reprezentați de sacrificarea, eviscerarea și răcirea carcaselor în abatoare moderne, personalizate, secțiile speciale din aceste fabrici fiind pregătite pentru operațiunile aplicate ulterior: tăiere, dezosare, porționare, ambalare” (C. Cavani). Tot în Italia, carcasele cărnii de iepure livrate întregi trebuie să se încadreze, la vânzare, între anumite limite dimensionale, depășirea acestora impunând retușuri specifice înaintea ieșirii din abatoare. Consumatorul modern cumpără însă porțiuni de carcasă ambalate (spate, picioare, cap, etc), situație în care retușurile nu mai sunt necesare.