Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat a 2-a fază a proiectului major RO-NET, cu o alocare de 45,7 milioane de euro din Fondul european pentru dezvoltare regională (FEDR). Început în perioada 2007–2013, proiectul are ca obiectiv extinderea accesului la reţeaua de internet în bandă largă în mediul rural din România, urmărind astfel reducerea decalajului digital din ţară. "Acest proiect demonstrează încă o dată modul în care Fondurile structurale şi de investiţii europene contribuie la implementarea Pieţei unice digitale. Odată cu introducerea internetului în bandă largă în aceste comune, apar atât noi oportunităţi economice, dar putem vorbi și de îmbunătățirea calității vieții pentru cei care trăiesc în mediul rural", a declarat comisarul european Corina Creţu. Peste 400.000 de locuitori, precum și 8.500 de companii şi 2.800 de instituţii publice din toate regiunile ţării (cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov) vor avea acces la internet în bandă largă mulţumită RO-NET. În proiect sunt incluse peste 780 de comune.