133

Corina Creţu: Nu vom uita şi nu vom abandona satul românesc

autor

MeetMilk.ro

distribuie

”Nu vom uita şi nu vom abandona satul românesc, ci îi vom acorda o atenţie specială pentru că  diferă în mod esenţial de satele din vechile state ale Uniunii Europene, a declarat Comisarul European pentru Politici Regionale, Corina Creţu, înainte de a părăsi România, la finalul vizitei sale de lucru. Detaliind, Corina Crețua adăugat:

  "Pentru România, a fost important că a avut portofoliul agriculturii şi de aceea am vrut să asigur Guvernul României şi cetăţenii României că împreună cu comisarul Hogan (n.r. Phil Hogan - comisar pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) nu vom uita satul românesc şi nu-l vom abandona. România are o situaţie specifică şi i-am spus comisarului că satul în care se află este unul tipic românesc, care diferă în mod esenţial faţă de alte sate germane sau franceze sau din oricare state vechi din Uniunea Europeană. România are 45% populaţie în mediul rural şi peste 80% din terenul locuit şi, de aceea, împreună, trebuie să acordăm o atenţie specială printr-o dezvoltare integrată a satelor', a spus Creţu.   Aceasta a precizat că numai prin eforturile comune şi resursele pe care le deţinem poate fi abordată dezvoltarea integrată a satelor româneşti şi totodată vom putea contribui la dezvoltarea economică a regiunii. Trebuie să abordăm într-o măsura mult mai largă dezvoltarea satului românesc privind infrastructura, privind dezvoltarea educaţiei, a şcolilor şi rezolvarea problemelor sociale. Ambiţia noastră, împreună cu comisarul Hogan, este să asigurăm în satele Uniunii Europene o acoperire cât mai largă a Internetului de mare viteză, astfel încât tineretul din regiunile rurale să nu mai fie tentat să îşi părăsească zonele', a adăugat Creţu.   De asemenea, comisarul european pentru Politici Regionale a subliniat că există tot mai mult pericolul ca tinerii să părăsească zonele rurale din cauza şanselor inegale la educaţie şi la servicii de calitate faţă de zonele urbane. "Sunt foarte preocupată de pericolul unor zone de dezvoltare în Uniunea Europeană, inclusiv în noile state membre, în jurul marilor localităţi urbane şi avem acest pericol: de a avea în rest teritorii ocupate doar de populaţie adultă, iar cea tânără să părăsească mediul rural. Trebuie să găsim căi de încurajare a tineretului să construiască un business de acest fel, să-şi construiască o viaţă, iar noi, Comisia, vom face tot ce putem pentru a colabora împreună. Suntem comisarii cu cel mai mare buget şi dorim să avem o nouă abordare a dezvoltării satelor. Cred că nu este vorba numai de bunăstarea din mediul rural ci si de oferirea unor şanse egale la educaţie şi la servicii de calitate şi, din acest punct de vedere, este datoria comună a noastră, a Comisiei Europene şi a Guvernelor, să oferim şanse egale cetăţenilor europeni, fie că trăiesc la sate, fie la oraşe", a menţionat Corina Creţu, citată de Agerpres.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2