Crapul (Cyprinus carpio) reprezintă principala specie din acvacultura României, cu o pondere dominantă în producția internă de pește de apă dulce. Potrivit datelor publicate de FAO și raportărilor către Eurostat, România dispune de peste 80.000 hectare de amenajări piscicole, însă producția anuală totală de acvacultură se situează, în ultimii ani, sub pragul de 20.000 tone, din care majoritatea este reprezentată de crap și specii asociate (novac, sânger).

Modelul de producție este preponderent extensiv sau semi-intensiv, cu productivități medii inferioare fermelor intensive din Europa Centrală. Conform datelor agregate la nivel european, randamentele pot varia semnificativ în funcție de tehnologia utilizată, de la sub 1 tonă/hectar în sisteme extensive la peste 3–4 tone/hectar în exploatații modernizate. În România, nivelul mediu rămâne sub potențialul tehnic al infrastructurii existente, fiind influențat de costurile cu furajele, energia și lipsa investițiilor în modernizare.

Consumul intern de pește, estimat de INS la aproximativ 8–9 kg/locuitor/an, rămâne sub media Uniunii Europene, care depășește 20 kg/locuitor/an potrivit Eurostat. În acest context, crapul are o prezență sezonieră accentuată, cu vârf de consum în perioada sărbătorilor de iarnă. În afara acestui interval, piața este dominată de pește oceanic importat – somon, macrou, hering – cu disponibilitate constantă în retail modern.

Din perspectiva comerțului exterior, România este importator net de produse pescărești, inclusiv pe segmentul crapului procesat sau al speciilor substituibile. Datele din UN Comtrade indică un deficit comercial structural, ceea ce reduce spațiul de consolidare pentru producătorii interni. În lipsa unei integrări verticale – procesare, filetare, produse ready-to-cook – valoarea adăugată rămâne limitată la comercializarea peștelui viu sau eviscerat.

Pentru perioada 2021–2027, finanțările disponibile prin Programul pentru Acvacultură și Pescuit, coordonat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, creează premise pentru creșterea productivității și modernizarea fermelor piscicole. Accentul este pus pe eficiență energetică, digitalizare și trasabilitate.

Pe termen mediu, competitivitatea crapului românesc depinde de creșterea randamentelor pe hectar, de stabilizarea producției pe parcursul anului și de dezvoltarea segmentului de procesare. Fără investiții în tehnologii intensive și în poziționare comercială, specie tradițională a acvaculturii românești riscă să rămână limitată la un consum sezonier, în timp ce piața internă continuă să fie acoperită majoritar din import.

(Foto: Freepik)