Repere

259

Cum au evolut producţia și consumul de carne în 2015?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Autor: Romulus Cristea) Deşi este încă dificil de estimat din analiza datelor statistice oficiale disponibile, reducerea de TVA aplicată principalelor produse alimentare de la 1 iunie a crescut în ansamblu, atât producţia, cât şi consumul de carne şi produse din carne. Cel puţin aşa reiese din creşterea pieţei pentru aceste produse, creştere prognozată de principalii jucători din industria de profil. Cât de mari au fost procentele, cât de mult se datorează saltul înregistrat în acest sector reducerii TVA şi cât revine din tendinţa de contractare a pieţei negre sau din transpunerea în statistică a măririi accelerate a gradului de recuperare a colectărilor la buget, abia după trecerea unui interval de timp rezonabil pentru o analiză aplicată se va putea afla cu certitudine.Maximum ultimilor 12 ani la producţia de carne de pasăre   Potrivit datelor serviciului european de statistică – Eurostat, producţia de carne de pasăre în România a ajuns la finalul anului trecut la 345 620 de tone. Este cea mai mare producţie obţinută începând cu anul 2003. Mai mult, această cifră este superioară celei obţinute de România în primul an în care criza economică s-a manifestat pregnant la nivel global şi marchează al patrulea an de creştere consecutivă pentru acest sector.   Ce s-a întâmplat însă în anul 2015? Cât de mult a influenţat tărierea TVA până la cota de 9% la carnea şi produsele din carnea de pasăre? Ritmul lunar de creştere, a fost pozitiv pentru toată perioada martie – iunie (inclusiv), urmând apoi o scădere de -8,1% pentru luna august raportată la iulie pentru cantitatea totală de păsări sacrificate. În luna septembrie (raportată la luna anterioară) s-a marcat o nouă creştere de 5,5%. În schimb, este de remarcat seria continuă crescătoare a valorilor ritmului de creştere anual (perioade raportate la anul anterior) pentru întreg intervalul iunie -septembrie. De exemplu, pentru luna septembrie 2015 raportată la luna septembrie 2014, creşterea înregistrată a însemnat 6,4%. Pentru comparaţie, perioada ianuarie-mai, ritmurile anuale de creştere au fost preponderent negative (cu un maximum de -9,1 atins în luna aprilie 2015 (comparat cu aprilie 2014). În ianuarie 2014, comparat cu ianuarie 2013 scăderea a fost de doar -2,1%. Trebuie menţionat că datele statistice referitoare la sacrificările de animale şi producţia de carne comunicate până la data redactării articolului erau disponibile până la luna septembrie (inclusiv).   De asemenea, mai trebuie remarcat că seria de creşteri a ritmului anual pentru perioada sus-menţionată, se suprapune pe perioada aplicării reducerii de TVA la produsele de carne, deci inclusiv pentru carnea şi produsele din carne de pasăre.   Corelaţie directă între consumul de carne, vânzări şi salarii   Creşterea animalelor pentru consum, în România, este o activitate tradiţională. În ultimele decenii, consumul de carne din ţara noastră s-a menţinut, potrivit datelor recunoscute oficial, sub media consumului din Uniunea Europeană. Consumul anual de carne este circa 60 kg, potrivit asociaţiilor din domeniu. Fiecare român mănâncă anual 30-32 de kilograme de carne de porc, faţă de media europeană de 40-45 de kilograme. Consumul de carne de pasăre este de 15-20 de kilograme pe an, de asemenea sub media europeană, de 23-24 kilograme. Carnea de vită reprezintă doar circa 10% din consumul total de carne din România, faţă de 40% în Uniunea Europeană.   Evoluție oscilantăVânzările lunare de carne au o evoluţie oscilantă şi sunt mai mari doar în zilele de plată a salariilor. Reprezentanţii asociaţiilor producătorilor şi procesatorilor din domeniu susţin că au analizat vânzările pe o perioadă mai mare de timp pentru a putea compara distribuţia acestora şi au constatat că vânzările se desfăşoară „în formă de dinţi de fierăstrău”, iar vârfurile de maximum sunt în zilele de avans şi lichidare. Deci, vânzările cresc consistent în perioada avansului şi lichidării. Deşi producţia de carne asigură stabilitatea forţei de muncă în special în zonele rurale şi constituie o sursă de necontestat pentru schimburile comerciale, nivelul consumului  de carne pe cap de locuitor este în corelaţie directă cu producţia de carne şi puterea de cumpărare a consumatorului.   Tocmai din acest motiv a existat o campanie susţinută de toţi jucătorii din piaţă, cărora li s-au alăturat şi consumatorii, pentru o reducere mai consistentă a TVA. Şi cum nivelul veniturilor populaţiei din România menţine un decalaj extrem de mare raportat la veniturile celorlaţi locuitori din Uniunea Europeană, reducerea TVA la produsele alimentare a constituit argumentul principal pentru creşterea consumului populaţiei, dar şi pentru stimularea producţiei şi a vânzărilor de carne şi produse din carne.   Avem de recuperat la consumul de carne de porcCarnea de porc şi produsele din carnea de porc se află în capul listei preferinţelor românilor când vine vorba de consum. Cu toate acestea, scăderea puterii de cumpărare, în special în perioada anterioră deciziei autorităţilor de a reduce TVA la alimente, a avut ca efect reducerea cu aproape o pătrime a consumului de carne de porc. Cele mai recente date comunicate, în decembrie, de către Biroul de statistică al Uniunii Europene indică pentru anul 2014 o producţie de carne de porc pentru România de 324 870 de tone. Pentru comparaţie, în primul an al crizei economice globale, producţia de carne de porc a fost puţin peste 455 000 de tone. Scăderea cea mai mare a fost înregistrată în 2009, cu o producţie de doar 222 070 de tone, o producţie care se încada, de exemplu, sub jumătatea celei obţinute în anul 2003. Din 2009, industria recuperează, de la an la an, pierderile, nereuşind însă să atingă nivelul anterior crizei.   Maxima producției, în augustPentru perioada iunie-septembrie, datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică indică o serie crescătoare a ritmului anual. Maximum a fost atins în luna august când producţia de carne de porc raportată la luna august din 2014 a fost de 27%. Perioada de creşteri a ritmului anual a coincis cu perioada post-reducere a TVA. Cu toate acestea, deocamdată nu se pot face decât presupuneri privind influenţa pe care a avut-o micşorarea TVA în creşterea producţiei de carne de porc.   Pentru comparaţie, în prima jumătate a anului, au existat în egală măsură, atât sccăderi, cât şi creşteri de la lună la lună. Ritmul anual de creştere în prima jumătate a perioadei analizate a marcat majoritar scăderi importante. În schimb, trebuie notat că în perioada iulie-septembrie creşterile lunare au fost permanente cu un maximum de 16,4% înregistrat în iulie, în comparaţie cu luna precedentă.    La carnea de vită se recuperează pierderile anului trecut   O evoluţie interesantă este de observat la producţia de carne de vită în carcasă, în special pentru a doua jumătate a anului. Pentru lunile aprilie- septembrie, creşterile lunare raportate la perioadele similare ale anului trecut sunt continue. Perioada reducerii de TVA se pliază pe acest tipar al creşterilor de producţie. În luna iulie, creşterea este de aproape un sfert faţă de iulie 2014, iar în august a fost obţinut, pentru perioada analizată, o creştere cu o treime (32,6%). Variaţiile lunare începând din iunie sunt cu minus, cu excepţia lunii septembrie cu o majorare modestă de doar 1,8%. Importante sunt însă creşterile anuale care indică o creştere a producţiei pentru anul în curs. Astfel, putem afirma că industria cărnii de bovine recuperează consistent pierderile de anul trecut. La vită, în S1 a fost creștereIn primele şase luni ale anului, industria cărnii de vită a avut creşteri lunare care au culminat în luna aprilie cu un salt de 44,7%, după ce în luna martie (raportată la februarie) creşterea a fost de aproape 24%, iar în februarie a fost de 2,7%. Luna aprilie 2015, raportată la aprile 2014 a înregistrat o majorare de 17,2%.   Industria cărnii de vită din România a înregistrat, în perioada crizei, pierderi importante. Potrivit Eurostat, producţia de carne de bovine, în România anului 2014, a fost de doar 29 200 de tone. Pentru comparaţie, menţionăm că în anul 2004, producţia de carne de vită din România a fost de aproape 235 000 de tone. Anul 2009 a fost anul care a marcat prăbuşirea industriei de profil din România. În 2009, producţia de carne de vită s-a contractat la o valoare de nici 25 000 de tone (faţă de exemplu, de primul an al crizei economice globale anul 2008, când producţia raportată a fost de 190 400 de tone. Producţia scăzută a menţinut acelaşi ritm până anul trecut, când s-a ajuns la 29 280 de tone.   Scăderi la producţia de carne de oaie în a doua jumătate a anuluiConform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în lunile august (raportat la iulie) şi septembrie (raportat la august) producţia de carne de oaie a înregistrat scăderi de -11,1%, respectiv -3,5%. În luna iunie, a fost consemnată scădere, iar pentru luna iulie o creştere de doar 0,9% (şi care poate fi asimilată stagnării). Dar, deoarece carnea de oaie nu este un produs consumat în mod frecvent de români este de presupus că nici reducerea TVA nu poate influenţa în mod consistent producţia pe acest segment. Cel mult, pentru perioada care nu se suprapune cu sărbătorile de Paşte, scăderea TVA nu ar fi putut influenţa într.o măsură mai mare decât eventualele produse din carne de oaie şi acestea slab reprezentate în magazine.   În schimb este  interesantă evoluţia producţiei de carne de oaie în perioada imediat anterioară Paştelui şi când sacrificările cresc de cinci-şase ori. Din acest motiv, influenţa TVA-ului scăzut asupra consumului şi vânzărilor de carne de oaie va putea fi pus în evidenţă abia anul viitor, după sărbătorile tradiţionale de Paşte.   Nu existăm în Europa!Din anul 2010, nici în statistica Eurostat nu există date comunicate de România în privinţa producţiei de carne de oaie. Pentru anul 2009, este raportată o producţie extrem de mică, de doar 1359 de tone de carne de oaie, şi care însemna o producţie de 48 de ori mai mică decât în anul 2008 (aproximativ 65 400 de tone). Cea mai mare producţie de carne de oaie pentru România a fost înregistrată, în statisticile Eurostat, în anul 2007 şi a fost de 73 140 de tone.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2