225
(Comuncat) Grupul AGRICOLA, unul dintre cei mai mare jucători din piața de carne de pasăre, produse preparate din carne și ouă din România, are de astăzi un nou Director de Marketing: Daniel Bitere. Schimbarea conducerii Departamentului Marketing AGRICOLA este urmarea firească a retragerii fostului manager, Carmen Gavrilescu, care a anunțat că în continuare va activa în domeniul consultanței și căreia boardul companiei îi mulțumește pentru dedicare în consolidarea brandului AGRICOLA și a valorilor sale de-a lungul ultimilor ani. „Brandul AGRICOLA în momentul de față este unul puternic; scorează foarte bine în indicatorii de notorietate și intenție de cumpărare specifici oricăror cercetări. E normal ca oamenii să-și urmeze visurile, iar noi, la AGRICOLA, prețuim oamenii cu viziune. De-a lungul timpului am generat condițiile creării unei echipe de marketing și comunicare valoroase. Prin urmare, avem în interior capabilitățile de asumare a coordonării activității de Marketing a companiilor grupului: Daniel Bitere a fost pănă astăzi Senior Brand Manager pentru categoria Mezeluri, este absolvent al Școlii de Marketing IAA, iar succesele în implementarea strategiei de marketing și comunicare din ultimii ani îl recomandă pentru noua poziție, aceea de Director de Marketing”, a declarat Grigore Horoi, președintele AGRICOLA. „Pentru mine este un nou început, cu responsabilități crescute, dar care presupune și un teritoriu mai amplu și interesant de explorat. Sunt înconjurat de colegi și parteneri valoroși, am încrederea boardului companiei, iar ăsta este cel mai bun «combustibil» pe care il cunosc. Cultura în care m-am format este aceea a livrării rezultatelor, în condițiile asumării targetelor și motivării oamenilor. Evident, AGRICOLA înseamnă și emoție, pe care n-o ascund și cu siguranță va fi parte a comunicării noastre, alături de toate atributele raționale pe care brandul le asumă, iar consumatorii noștri le apreciază”, a mărturisit Daniel Bitere, Director de Marketing AGRICOLA.