Dorna Lactate, producătorul brandului LaDorna şi cea mai mare companie deţinută pe plan local de grupul francez Lactalis, a încheiat anul trecut cu o pierdere netă de 13,2 milioane de lei (3 mil. euro), fiind al treilea an consecutiv în care cel mai mare producător mondial de lactate nu reuşeşte să aducă businessul din România pe profit. În plus, în perioada 2010-2015, Dorna Lactate a avut doar în anul 2012 profit net, în restul anilor adunând pierderi de peste 48 milioane de lei (10 mil. euro) în condiţiile în care în criză compania a renunţat la mai multe fabrici şi la aproape 500 de salariaţi, arată calculele ZF pe baza datelor de pe mfinante.ro. Lactalis, care este cel mai mare jucător din industria lactatelor la nivel mondial, a cumpărat brandul LaDorna în anul 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis pentru 80-90 mil. euro. Acum, grupul francez se pregăteşte să ajungă pe prima poziţie în industria românească a lactatelor după ce la începutul anului s-a înţeles cu acţionarii majoritari ai Albalact (familia Ciurtin, Crisware Holding, Croniar Holding şi RC 2- care deţin circa 70% din titluri) pentru a prelua compania. Albalact este liderul pieţei de lactate, având afaceri de peste 100 mil. euro. Pe de altă parte, Dorna Lactate nu intră în topul celor mai mari cinci jucători din industrie, notează Ziarul financiar.