(Autor: Teodora Chiorean) Datorită poziţionării sale, când un stomac atonic (ce nu prezintă tonus muscular) se umple cu gaz provenit din fermentaţie, care îi modifică poziţia. Deşi stomacul vacii se aseamănă cu stomacul uman, la vaci lucrurile sunt mai complicate, deoarece stomacul acesteia prezintă înaintea sa trei compartimente care îngreunează eliminarea gazului, îndeosebi când funcţionarea rumenului este compromisă. Unde, cum şi când se arată Deplasarea stomacului apare la vacile lactante cu mari producţii de lapte, de cele mai multe ori în prima lună de la fătare sau la debutul lactaţiei. Se realizează pe partea stângă, între peretele abdominal stâng şi rumen, iar pe partea dreaptă între peretele abdominal drept şi ansele intestinale. Teoretic, deplasarea stomacului pe partea stângă este mult mai frecventă (90% din cazuri), datorită spaţiului mare care rămâne lângă un rumen gol. Deplasarea pe partea dreaptă este îngreunată de ansele intestinale, iar când se realizează apar complicaţii (torsiune, volvulus). Practica lasă loc mai multor ipoteze, deoarece dislocaţia de stomac este o boală a nutriţiei deficitare şi a unui management greşit al ceşterii animalului. Astfel, în practica ultimilor ani, au fost întâlnite diferite evoluţii ale acestei afecţiuni, în concordanţă cu tipul de furajare folosit. Deplasarea stomacului (abomasului) pe partea stângă este, dintre toate, cel mai simplu de tratat, iar în cazul în care vaca nu a fost tratată, aceasta poate trăi cu deplasarea de stomac, bineînţeles fără o producţie lactată bună şi cu o condiţie corporală precară. În condiţiile în care dislocaţia nu este diagnosticată corect, semnele clinice care însoţesc boala pot fi atribuite altei afecţiuni, precum: cetonemia, alcaloza ruminală etc. Aceste semne sunt: scăderea bruscă a producţiei lactate, pierderea apetitului, anorexie, materii fecale închise la culoare. Poate să apară secundar, pe lângă altă afecţiune primară: mamita toxică, metrită sau orice altă boală, însoţită de modificări ale temperaturii corporale şi diminuări ale apetitului. În astfel de cazuri, afecţunea primară este tratată, dar afecţiunea secundară (deplasarea stomacului) persistă, apărând suspiciunea că tratamentul nu a avut rezultatele scontate. Acest tablou apare, de obicei, când diagnosticarea nu a fost corectă, animalul ajungând la abator. În alte cazuri, poate să dispară afecţiunea secundară, odată cu tratarea afecţiunii primare, prin simplul fapt că animalul (simţindu-se mai bine) începe să consume furaj, punând tot aparatul digestiv în mişcare. Sunt însă cazuri care, de cele mai multe ori, recidivează ulterior, îndeosebi la următoarea fătare. Foarte rar poate să apară, odată cu deplasarea pe partea stângă, torsionarea stomacului. Deplasarea stomacului (abomasului) pe partea dreaptă este o formă ce apare mai rar, dar este tot mai frecvent întâlnită. Constă în deplasarea pe lângă peretele abdominal drept, moment în care se poate vorbi şi despre torsionarea acestuia sau poate rămâne foarte dilatat. Dacă deplasarea este simplă (numai cu dilataţie), repoziţionarea se face la fel ca în cazul dislocaţiei pe partea stângă. Dacă însă aceasta se complică cu torsionare sau volvulus, şansele animalului scad vertiginos, deoarece în torsiune apar modificări specifice stazei intestinale: blocaj al tractului digestiv şi extravazarea plasmei din vasele sangvine către interiorul stomacului, animalul apărând profund deshidratat şi cu un abdomen mărit în volum. Materiile fecale lipsesc, moartea survenind în 1-3 zile de evoluţie, prin deshidratare şi insuficienţă cardio-vasculară. Tot pe partea dreaptă, evoluează dilataţia stomacului. Aceasta este asemănătoare cu dislocaţia stomacului pe partea dreaptă, însă în acest caz stomacul nu se deplasează, dar se dilată foarte mult, prin conţinutul de gaze, lichide, acid clorhidric şi mâncare ingerată. Cauza precisă a deplasării stomacului nu este cunoscută deocamdată, iar stabilirea momentului torsiunii reprezintă alt semn de întrebare. Afecţiunea prezintă însă numeroşi factori decisivi (favorizanţi) sau predispozanţi: -         Factorul etiologic primar este reprezentat de reducerea motilităţii stomacului cu flaciditate completă, în unele cazuri; -         Nutriţia deficitară, neadecvată vacilor mari producătoare de lapte, cu cerinţe pe măsură; raţiile bogate în concentrate şi sărace în fibre duc la o creştere a producţiei acizilor graşi volatili în rumen, prin fermentaţie. Când aceştia trec în stomac, scad pH-ul, iar această creştere a acidităţii poate cauza flaciditatea. De asemenea, raţiile pot fi scăzute în calciu, hipocalcemia fiind direct implicată în scăderea motilităţii stomacului. -         În jur de 80% din vacile cu dislocaţie de stomac au avut, înainte de diagnosticare, cetoză subclinică. Aceasta apare imediat după fătare, când aportul de energie nu este sufucient pentru a satisface nevoile metabolice ale vacii. Metabolizarea lipidelor determină apariţia hiperglicemiei şi acumularea de corpi cetonici. -         Factorii fizici: o vacă cu adâncime toracică mare, apetit scăzut şi un rumen micşorat în gestaţia înaintată. După fătare, în abdomenul vacii rămâne un spaţiu mare, numai bun pentru deplasarea stomacului, îndeosebi dacă nutriţia şi managementul fermei nu sunt adecvate. -         Alţi factori prdispozanţi: retenţiile placentare, febra (peste 39 grade Celsius), infecţii diverse (mamite, metrite, panariţiu etc), palatabilitatea furajelor. Semne clinice Începutul evoluţiei bolii se manifestă prin pierderea apetitului, îndeosebi pentru concentrate, concomitent cu o scădere marcantă a producţiei de lapte. Se instalează progresiv anorexia, urmată de stoparea motilităţii rumenale (stoparea contracţiilor motrice ale rumenului). Materiile fecale, în cantitate redusă, închise la culoare, uneori absente (în cazul torsiunii). Pot fi negricioase, în cazul ulcerelor stomacale. În lapte, apar corpii cetonici acompaniaţi de o respiraţie cu miros de acetonă. În torsiunea stomacală, animalul pare şocat, hipotermic, cu abdomenul destins. Apare alcaloza metabolică, care se transformă în acidoza metabolică secundară (când afecţiunea este veche şi severă). De reţinut că în deplasarea stomacului, ca şi afecţiune primară, nu apar modificări ale temperaturii corporale. Vaca prezintă o poziţie cifozată (arcuită) şi abdomenul supt. Diagnosticul se pune pe circumstanţele epidemiologice (cel mai adesea, la vaci cu producţii mari de lapte, în prima lună de lactaţie). Examenul clinic este direct (dilataţia stomacului, anorexie, scăderea producţiei de lapte, acetonurie). Prevenţia este mai sigură şi mai ieftină decât tratamentul. Aceasta se face printr-o nutriţie adecvată, corect echilibrată, atât în perioada de tranziţie cât şi după fătare. Este foarte important ca vaca să intre în perioada de tranziţie cu un scor corporal (BCS)3, pe o scară de 5 puncte. Prevenirea cetozei se obţine prin nutriţie echilibrată, dar şi prin realizarea unor spaţii de furajare, precum şi prin administrarea de furaje proaspete şi curate. Aclimatizarea junincilor este esenţială. Pentru aceasta, este de preferat ca junincile să stea împreună cu vacile înţărcate, unde vor primi aceeaşi raţie de tranziţie şi unde se vor acomoda cu ele. Alimentaţia de tranziţie reprezintă cheia succesului vacilor cu producţii mari de lapte.