128

Deși cu profit, Albalact nu va plăti dividende pe 2015

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Albalact (simbol bursier ALBZ) nu va plăti acţionarilor dividende pentru anul 2015, conform convocatorului pentru Adunarea Generală a Acţionarilor, care va avea loc pe 26 aprilie.   Decizia companiei vine după ce anul trecut compania a avut afaceri de 452 milioane de lei şi un profit de 14,8 milioane lei. Pe ordinea de zi a adunării generale se regăsesc aprobarea rapoartelor financiare pentru 2015 precum şi bugetul pe acest an.   În luna ianuarie, principalii acţionari ai Albalact (Crisware, RC2 şi Croniar)  au semnat un acord cu francezii de la Lactalis pentru vânzarea unui pachet de aproape 70% din acţiunile firmei. Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia dintre grupul francez şi Albalact.   Acţiunile firmei au fost cotate la un preţ de 0,43 lei/titlu, o creştere de 0,5% faţă de şedinţa precedentă a bursei. De la începutul anului preţul acţiunilor firmei a crescut cu 26% în urma anunţului tranzacţiei cu cei de la Lactalis. Peste o treime din acţiunile firmei sunt tranzacţionate liber pe piaţa de capital, informează Ziarul financiar.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2