Repere

204

Despre Hard-Brexit și inconștiența patriotismului de fațadă

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Nu au trecut decât câteva zile de când Theresa May, premierul Regatului Unit, a anunțat filosofia sub care vor sta negocierile ieșirii țării sale din Uniunea Europeană, iar efectele negative ale Hard-Brexit-ului, cel puțin pentru industriile de lapte și carne din Regat, au și început să-și facă efectul. Din păcate pentru ei, cel puțin pe termen mediu, necazurile se vor accentua.   Vorbeam de efecte: Iată, la rubrica de știri externe a revistei Meat.Milk., am anunțat deja că Muller și-a închis o fabrică de lactate și că președintele Arla Food UK deplânge faptul că Marea Britanie va restricționa imigrația, în condițiile în care 45 % dintre salariații din Idustria alimentară de acolo sunt străini.   La rândul său, Justin Sherrard-Rabobank Global Strategist, într-o analiză publicată recent, atrăgea atenția la gravele neajunsuri pe care le va întâmpina întreaga Industrie de carne a Marii Britanii, în situația în care această țară este un importator masiv de carne-materie primă, din care, 80 % provine din Uniunea Europeană. Viitorul este deja creionat pentru britanici: prețurile de import vor exploda. La rândul lor, prețurile la raft vor exploda și ele.   Probabil, afirmă Sherard, se va încerca salvarea situației prin importuri din Brazilia și Statele Unite, dar tot același Sherard reamintește că legislația Regatului, în materie de bunăstare animală, de calitate, și de siguranță alimentară, sunt într-atât de ridicate, încât va fi foarte dificil să fie acceptată la import o astfel de carne.   La rândul lor, exporturile de lactate sau produse din carne se vor diminua drastic, tot din cauza viitoarelor taxe. Iar, dintre țările europene, membre ale UE, care vor avea de suferit, amintim aici în primul rând Irlanda (ale cărei exporturi de carne-materie primă și de lapte-materie primă, spre UK, sunt de 83, respectiv 76 %), Olanda, Germania și Danemarca. În privința acestor trei țări, să spunem că firme olandeze, nemțești și daneze, procesatoare de lapte și carne, au în Regat foarte importante fabrici de procesare, fabrici din care aduc, deocamdată, produse finite pe Piața Comună.   Dar, vor mai face asta în viitor? Întrebăm asta pentru că iată ce a horărât Muller, la numai două zile după anunțul doamnei May: și-a închis o fabrică, la Londra. Desigur, o astfel de decizie nu se ia de azi, pe mâine. Dar pariem că și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a avut un rol determinant în luarea unei asemenea măsuri, iar anunțatul Hard-Brexit a pus, probabil, capac. Așadar, pentru britanici va începe o perioadă neagră care nu se știe câți ani va dura.   Dar ce va însemna asta pentru România? Păi, în condițiile în care, pe piața europeană vom avea stocuri uriașe de carne și lapte, e clar că prețurile materiilor prime se vor prăbuși. Ce va însemna asta pentru fermierii români, crescători de porci, bovine pentru carne sau de vaci de lapte? Falimentul.   O speranță pentru ei pare a fi ridicarea embargoului asupra Rusiei, pentru ca supra-producția să fie exportată acolo. Nu vă amăgiți. Exact acum o săptămână, revista noastră a publicat o știre care vorbea despre faptul că Rusia dorește ca, în cel mult trei ani, să își asigure totalul necesarului de carne; cât privește laptele, Rusia, pardon!, URSS-ul are deja acorduri favorabile cu India, China și Turcia și, sunt convins că Putin va avea grijă să le facă și mai favorabile țării sale. Așadar, Rusia își va acoperi necasarul fără a avea nevoie de UE, petrol și gaze are din belșug, iar acum, judecați dumneavoastră: Mai are nevoie de Europa, după regulile de dinainte de embargou!?   O soartă mai bună vor avea procesatorii de carne care, peste câțiva ani, când se estimează ieșirea efectivă a Marii Britanii din UE, vor importa materie primă la prețuri și mai mici. Fabricile de procesare a laptelui din România vor avea o soartă similară, având prețuri foarte mici pentru laptele-materie primă, din import. Cât privește piața, estimăm că vom asista la o creștere a consumului.   Dar, ce legătură au toate astea cu patriotismul de paradă? Păi, au, pentru că, din ce în ce mai insistent se bate șaua iepei unui naționalism de sorginte comunistă care creează, doar creează!, impresia că România va fi din nou cum a fost, ”ba mai mult decât atât”. NU VA MAI FI!   Înțelegeți o dată că totul pornește de la bani. Înțelegeți o dată pentru totdeauna că totul pornește de la sistemul bancar; și, de vreme ce el nu mai este al României, indiferent cât de colorat ar fi tipărit ”Răcnetul Carpaților”, în ediție revizuită și adăugită, tot după regulile pieței europene și globale vom juca, iar frâiele piețelor ăstora sunt ținute în mâini, în primul rând, de bănci. Înțelegeți o dată că trebuie să priviți adevărul în față și că trebuie să vă adaptați afacerile realităților. Nu vă mai mințiți cu false lozinci și nu mai urmați falși purtători de stindarde tricolore,  la fel de falsificate. Folosiți orice oportunitate de a vă derula afacerile privind spre Vest-ul Europei, nu spre Est, de acolo de unde, iată, Putin ne promite dezmembrarea României, în condițiile în care niciun oficial de la Bruxelles nu a vorbit vreodată despre așa ceva.   Unii spun: ”Ce ne trebuie UE!?” Păi, dacă în Marea Britanie, iată, au început problemele grave, nu realizați ce s-ar întâmpla în România? Nu realizați ce s-ar întâmpla cu afacerile dumneavoastră? Și, vă rog, nu îmi spuneți ”Lasă, bă, că știm noi ce să facem!”, că nu vă cred. Nu știți! Dacă ați fi știut, hipermarket-urile ar fi fost ale dumneavoastră, nu ale străinilor. Dacă ați fi știut, pe rafturile magazinelor ar fi fost, nu 51 %, ci 90 %, marfa dumneavoastră! În plus, nici nu vreți să vedeți că, de fapt, aceia care merg cu lozincile patriotarde până într-acolo încât afirmă că n-ar strica să ieșim din Uniunea Europeană, nu vor altceva decât ca, aici, să se creeze un fel de Belarus în care furtul instituționalizat și hoția grobiană, poleită cu aurul jegos al ilegalităților, să fie la ordinea zilei. Or, eu nu vreau să trăiesc într-o Bielorusie carpato-danubiano-pontică, indiferent de câte steaguri tricolore mi-ar pune unii la ferestre!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2