112
În ultimele două decenii au apărut cercetări semnificative şi aplicaţii concrete în DDCA. Din punct de vedere fiziologic, acest tip de dietă influenţează homeostazia echilibrului acido-bazic a animalului, nivelul de Ca în momentul dinainte şi după fătare şi modul în care este utilizat elementul mineral.Perioadele de mare vulnerabilitate Diferenţierea dietei de tip Cation-Anion (DDCA) include în mod obişnuit doi cationi, potasiu (K) şi sodiu (Na) şi doi anioni, clor (Cl) şi sulf (S). Ecuaţia aplicată cel mai frecvent a DDCA este egală cu miliechivalenți de (% K : 0,039) + (% Na : 0,023) – (% Cl : 0,0355) + (% S : 0,016)/100 de grame de substanţă uscată în dietă. Cea mai mare parte a cercetărilor de la începutul studierii DDCA vizează efectele pe care le are diferenţierea dietei de tip Cation-Anion asupra nivelului calciului şi sănătăţii metabolice a vacilor gestante sau în perioada de tranziţie. Este ştiut faptul că, începând cu trei săptămâni înainte de fătare şi alte trei săptămâni după aceea, vacile de lapte traversează o perioadă de mare vulnerabilitate. Nevoile lor metabolice cresc dramatic, iar modul în care fac faţă acestei perioade de tranziţie va avea un impact hotărâtor asupra productivităţii lor ulterioare. De aceea, asigurarea unui management corespunzător al perioadei de tranziţie este crucial pentru sănătatea bovinelor. De asemenea, vor fi examinate şi efectele directe ale diferenţierii dietei de tip Cation-Anion asupra randamentului lactaţiei. Ultimele luni de gestaţie şi perioada repausului mamar Scopul principal în perioada ultimă de gestaţie este de a asigura o raţie zilnică cu un DDCA scăzut (mai puţin de + 5 miliechivalenți/100 g dietă de materie uscată) ori negativ pentru a reduce riscul hipocalcemiei sau semnele clinice ale apariţiei febrei laptelui, în perioada fătării. Reducerea incidenţei hipocalcemiei şi a febrei laptelui diminuează apariţia altor boli asociate cu tulburări de metabolism, precum deplasarea de abomasum, metrită şi reţinerea membranelor fetale. Concetrația redusă îmbunătățește randamentulÎn cele mai multe cazuri, simpla adaptare a dietei zilnice la o concentraţie de potasiu şi sodiu mai mică va scădea DDCA suficient pentru a îmbunătăţi randamentul vacilor în perioada de tranziţie. Aceasta poate reduce şi incidenţa apariţiei edemului mamar la bovine. Când nu este posibil să reducem aportul zilnic de potasiu şi sodiu din dietă, suplimentarea cu anioni (cloruri şi sulfați) va reduce DDCA. Atingerea unui target de – 5 până la – 10 miliechivalenți poate îmbunătăţi sănătatea vacilor în perioada de tranziţie şi randamentul lor ulterior. Sursele de anioni pentru reducerea DDCA includ aşa-numitele săruri anionice, precum clorură de amoniu, clorură de calciu, clorură de magneziu, sulfat de amoniu, sulfat de calciu şi sulfat de magneziu. Sulful elementar nu este bio-disponibil sau bio-reactiv şi nu este eficient pentru a reduce DDCA sau a influenţa fiziologia, sănătatea sau randamentul vacilor. Sărurile anionice nu sunt foarte gustoase şi pot reduce consumul de hrană în cazul în care raţia zilnică se suplimentează prea mult cu acest adaos. Suplimentele comerciale anionice, cum ar fi cele preparate prin tratarea furajelor cu acid clorhidric sau alţi anioni, pot fi eficiente, având un risc mai mic decât sărurile anionice de a reduce consumul de hrană. IndicatoriUn DDCA de – 5 până la – 10 miliechivalenti/100 grame de materie uscată în dieta zilnică şi un pH al urinei de 6.0 până la 6.7 indică faptul că suplimentele pe baza de anioni sunt eficiente. Un pH al urinei mai mic de 6.0 indică faptul că nu este necesară o hrană bogată în atât de multe surse de anioni. Ph-ul urinei vacilor de lapte hrănite cu raţii obişnuite, fără suplimente de anioni (DDCA de + 20 miliechivalenti sau mai mult) este între 7.8 şi 8.2, o valoare normală pentru rumegătoare. Chiar dacă surse importante de potasiu şi sodiu au fost îndepărtate din raţia zilnică de hrană şi DDCA este încă de + 20 miliechivalenti sau mai mare, fără a introduce o suplimentare de anioni în hrană, valoarea pH-ului urinei va fi între limitele normale. În acest caz, performanţele bovinelor hrănite astfel în perioada de tranziţie vor scădea şi valoarea pozitivă a rațiilor DDCA poate fi normală. Prin urmare, DDCA nu poate fi folosit pentru a prevedea dacă o anume raţie va predispune bovinele aflate în ultima perioada de gestaţie, a repaosului mamar, la hipocalcemie sau alte boli specifice perioadei de tranziţie. Doar când sunt folosite suplimentele pe baza de anioni pentru a reduce DDCA, pH-ul urinei poate fi un indicator al eficienţei de a influenţa echilibrul acido-bazic şi nivelul calciului din sânge. Dacă raţiile sunt de – 5 până la – 10 miliechivalenti şi vacile aflate în perioada de tranziţie mănâncă bine, reducerea pH-ului urinei va fi un bun indicator al aportului adecvat de anioni după 3 până la 7 zile de la administrarea raţiei. DDCA pentru vacile aflate în perioada de lactație Creşterea DDCA cu o suplimentare de cationi (sodiu şi/sau potasiu) poate fi benefică pentru vacile de lapte, în sensul neutralizării cantităţii enorme de acizi produşi de fermentaţia ruminală şi metabolismul sistemic. DDCA poate fi crescut prin reducerea anionilor sau a acelor ingrediente din hrană care au concentraţie mare de anioni, ori suplimentând dieta cu bicarbonat de sodiu sau carbonat de potasiu. În raţiile bovinelor, DDCA între + 25 până la + 30 miliechivalenti/100 grame de materie uscată este eficient şi îndeajuns pentru a atinge aportul maxim de hrană pentru animale şi producţia de lapte dorită (Beede, 2005). Şi sodiul şi potasiul sunt la fel de eficace pentru un randament ridicat la lapte, dacă este dorit un DDCA mai mare. Prin urmare, se recomandă utilizarea sursei de cationi cu cel mai mic cost pe baza de miliechivalenti. În acest moment, există puţine studii care încearcă să determine valoarea optimă a DDCA pentru vaci cu un randament foarte ridicat. În perioadele cu un stres termic foarte ridicat, cel mai indicat este ca DDCA să se afle la capătul superior al intervalului optim. În cazul în care concentrațiile de CI şi S depăşesc valorile recomandate, primul pas ar trebui să fie reducerea concentraţiei de CI şi S în raţia de bază, prin înlocuirea cu ingrediente cu un conţinut ridicat de anioni. Dacă acest lucru nu este posibil, includerea a mai mult Na şi K, prin bicarbonat de sodiu şi carbonat de potasiu, poate fi folosită pentru creşterea raţiei DDCA. Însă acest lucru trebuie făcut cu prudenţă, deoarece concentraţii mai mari ale acestor cationi pot să pătrundă în sol, culturi, ape de suprafaţă şi subterane. Pentru echilibrul global al nutrienţilor folosiţi în ferme, reducerea rațiilor suplimentate cu K, Na, CI şi sulfati este un aspect foarte important. Cantităţile în exces faţă de cerinţelor vacilor sunt excretate şi este necesar ca acestea să fie reciclate în mod eficient prin culturi sau exportate, altfel pot apărea probleme în sistemul fermelor de lapte.