Este o inflamaţie a mucoasei bucale cu necroza epiteliului, urmată de formarea deasupra acestei necroze a membranelor pseudodifterice. Infecţie laringiană dureroasă, cu reticenţă în a mânca şi evoluţie ce duce animalul la exitus.   Etiologie şi cauze   Difteria viţeilor este afecţiune necrotică, asemeni necrozei tipice a mieilor, o infecţie a ţesuturilor cavităţii bucale, considerată secundară unor traumatisme laringiene, ulceraţii sau infecţii ale căilor respiratorii. Incidenţa bolii este sporadică, fără să fie contagioasă. Semnele clinice sunt, de obicei, suficiente în stabilirea diagnosticului, însă numeroase alte cauze de obstrucţionare primară ale căilor aeriene bucale, inspectarea vizuală atentă se recomandă a fi făcută prin laringoscopie, endoscopie sau radiografie.   Cauzele predispozante sunt oferite îndeosebi de greşelile alimentare, subnutriţia cantitativă, reducerea secreţiei lactate a mamelor (uneori alterarea laptelui, în timpul păstrării sau administrării în biberoane necorespunzătoare igienic), alimentaţie suplimentară necorespunzătoare calitativ (prin mucegăire sau prin prezenţa în făinuri a unor grupuri de neghină, care conţin sapotoxină cu mare putere histolitică), dar şi în urma consumării multor alimente care au suferit peroxidare, în timpul primăverii sau a iernii.   Cauzele ocazionalesunt contuziile, rănirile mucoasei sau chiar acţiunea directă a unor agenţi medicamentoşi iritanţi, administraţi pentru combaterea sau prevenirea diferitelor boli. Totodată pot interveni tulburări ale altor organe, precum afecţiunile respiratorii, gastrointestinale, boli ale rinichilor sau ficatului. Acestea din urmă pot determina, îndeosebi la animalele mai mari, declanşarea bolii sub formă enzootică. Intervenţia bolilor osului (rahitismul, osteomalacia, osteofibroza), care aduc tulburări grave precum cele ale aparatului dentar, favorizează declanşarea bolii.   Cauzele determinante sunt diferite deoarece agenţii de mică putere patogenă se pot dezvolta cu uşurinţă pe aceste ţesuturi, la minime intervenţii ale factorilor ocazionali. Aproape totdeauna însă sub aceste leziuni se dezvoltă Sphaerophorus necrophorus, motiv pentru care boala ia frecvent denumirea de “difterie”. Boala se întâlneşte la tineretul sugar sau înţărcat, în special la viţei, când intervin factorii caustici, toxici, necrotici.   Simptomatologie şi diagnosticSimptomatologiaeste asemănătoare la majoritatea speciilor, animalele manifestându-şi tulburările de prehesiune, de la câteva zile până la 4 săptămâni, din momentul în care se găsesc în condiţiile predispozante. Tulburările generale produc slăbirea rapidă a tineretului, prezentând semne anatomice caracteristice, prin apariţia unor false membrane (de grosime variabilă), pe diferite părţi ale gurii.   Aspectul acestora este gălbui, sunt foarte aderente la ţesutul subiacent, uscate, lăsând (la ridicare) o suprafaţă ulcerată, cu fundul neregulat, marginile exuberante, uşor sângerânde, însoţite de o mare sensibilitate a animalului. Unele exemplare pot să prezinte numai escare necrotice alburii sau gălbui, de consistenţă cazeoasă, moale, care lasă ulceraţii mai mult sau mai puţin profunde, prin eliminare.   Leziunile cuprind toată mucoasa bucală progresând, de cele mai multe ori, în faringe şi chiar la nivelul altor mucoase, precum esofagul sau prestomacurile. Ptialismul este redus, uneori absent. Unele animale prezintă vocea stinsă, gura întredeschisă, altele arată pseudotrismus intens. Apetitul este redus complet, animalele prezentând dezinteres faţă de supt, respectiv alimentaţie, suptul fiind imposibil.   Diagnosticul diferenţial trebuie făcut în funcţie de specie. La precizarea diagnosticului, se impune a fi luate în consideraţie condiţiile în care a apărut şi evoluează boala, simultan cu cercetările de laborator. Evoluţia bolii este rapidă, animalele trecând rapid la tulburări secundare intestinale, pleuropulmonare, care duc la exitus, cu atât mai mult cu cât avem de a face cu tineret care nu dispune de rezerve şi care nu se mai poate alimenta.