Digestibilitatea substantelor nutritive din hrana animalelor se stabileste in scopul determinarii proportiei in care acestea sunt digerate si absorbite de organism. Digestibilitatea poate fi definita ca fiind cantitatea de substante digerate de tractusul gastro-intestinal (TGI). Datele obtinute in experiente privind digestibilitatea servesc calculului valorii nutritive a nutreturilor. Dupa structura TGI, animalele se impart in doua grupe: monogastrice (nerumegatoare) si poligastrice (rumegatoare), la monogastrice (porci, cai, iepuri) stomacul, de capacitate redusa, si intestinul subtire lung faciliteaza absorbtia intensa a valorilor nutritive, iar intestinul gros (cecum si colon, foarte dezvoltate) stimuleaza fermentatiile bacteriene. Pasarile prezinta doua stomacuri (gusa si pipota), care permit inmuierea si maruntirea hranei, absorbtia hranei avand loc la nivelul intestinului subtire. Rumegatoarele (taurine, ovine, caprine) prezinta un stomac format din patru compartimente (rumen, retea, fois, cheag), rumenul fiind cel mai voluminos. Aici se gasesc simbiontii rumenali, indispensabili pentru degradarea substantelor din nutreturi.

Alimentatia rumegatoarelor supuse ingrasarii sau reproductieiViteii se pot ingrasa in functie de sistemele si tehnologiile aplicate (intensiv sau gospodaresc). In sistemul intensiv, ingrasarea viteilor care se preiau dupa perioada colostrala se face prin hranire pe baza de lapte, atunci cand se obtine carnea alba, sacrificarea efectuandu-se la varsta de 12-14 saptamani (cand exemplarul are 120-150 kilograme). Cantitatea de lapte atribuita este de 6 kilograme/zi, la inceputul ingrasarii si ajunge la 14 kilograme/zi, la varsta de 7-8 saptamani. De-a lungul intregii perioade este consumata o cantitate de 600 de kilograme lapte integral sau 457-459 kilograme integral cu substituenti de lapte. Ingrasarea in sistemul baby-beef este folosita curent. Sunt preluati viteii in varsta de 15-21 de zile care sunt ingrasati pana la varsta de 15 luni, livrarea facandu-se la 400-500 de kilograme. Acest mod de ingrasare se desfasoara in patru faze. In alimentatia ovinelor de reproductie, animale poligastrice, cu un stomac compartimentat (asemenea taurinelor), baza o constituie adaptarea constitutionala la nutreturile de volum, ovinele putand valorifica resturi de pe miristi, vegetatie cu talie mica si de pe terenuri accidentate. Spre deosebire de taurine, digera mai slab celuloza din nutreturi de volum. Faptul ca intestinul subtire masoara in lungime de 27 de ori lungimea trunchiului, absorbtia substantelor nutritive din nutreturi este mai buna. Cerintele oilor aflate in repaus mamar, in calduri si la inceputul gestatiei, depind de nivelul greutatii corporale si de necesitatea refacerii rezervelor corporale necesare organismului, in partea a doua a gestatiei si la inceputul lactatiei. Ca si in cazul viteilor, mieii se vor hrani obligatoriu cu colostru, la 1-2 ore dupa nastere, iar dupa perioada colostrala sunt lasati sa suga lapte matern. In primele doua luni de lactatie, mieii consuma intreaga cantitate de lapte de la mamele lor. Productia maxima de lapte a oii este atinsa la 2-3 saptamani de la fatare, dupa care este in scadere. Paralel cu scaderea productiei de lapte, cresc cerintele nutritionale ale mielului. Aceste cerinte pot fi acoperite prin introducerea de concentrate in alimentatie. Obisnuirea cu nutreturi combinate se face la varsta de doua saptamani, administrarea facandu-se la discretie. Tot la aceasta varsta, mieii se obisnuiesc sa consume fan de cea mai buna calitate, introducerea acestor nutreturi facandu-se in scopul obisnuirii cu hrana specifica adultilor. In afara laptelui matern, mieii sunt hraniti si cu substituenti de lapte, in cantitati ce cresc odata cu varsta (de la 90 la 150 grame/zi). Valorificarea hranei porcilor Porcinele sunt animale cu masticatie foarte activa si pronuntata, cu un volum al tubului digestiv mai mic decat al rumegatoarelor si un tranzit intestinal mare. Comparativ cu rumegatoarele, monogastricele au un singur stomac, nu dispun de simbionti care sa modifice hrana inainte de a fi degradata de sistemul digestiv, propriu fiecarui animal. Datorita specificului digestiei, porcinele sunt adaptate pentru hranirea cu nutreturi sarace in celuloza, precum concentratele, radacinoasele, cartofii sau nutreturile verzi. Din grupa substantelor organice, porcinele valorifica cel mai bine substantele extractive neazotate, motiv pentru care, baza alimentatiei acestei specii o constituie nutreturile concentrate, porumbul fiind componentul cu ponderea cea mai mare in ratie. Proteinele reprezinta o alta grupa de substante bine valorificata, cerintele porcilor fiind determinate, in mare masura, de valoarea lor biologica (continutul in aminoacizi). Un raport suficient si echilibrat in aminoacizi in alimentatia porcilor reprezinta un factor determinant al calitatii carnii. De aceea, in practica, la alcatuirea retetelor de nutreturi combinate, se are in vedere continutul materiilor prime in aminoacizi esentiali. Dintre aminoacizii esentiali, lizina si metionina joaca un rol deosebit in procesul de crestere si ingrasare. Particularitati ale digestiei si hranei pasarilor Aparatul digestiv al pasarilor prezinta cateva particularitati care il deosebeste de cel al mamiferelor, in sensul ca este relativ scurt, prezinta o mare rapiditate a tranzitului digestiv, o eficacitate sporita a digestiei si a mecanismelor de absorbtie. In comparatie cu mamiferele, aparatul digestiv al pasarilor se deosebeste prin prezenta a doua stomacuri: proventricul si pipota. Alimentele nu sufera nicio modificare in cavitatea bucala a pasarilor, saliva bogata in mucus asigurand lubrifierea bolului alimentar. Galinaceele prezinta, spre deosebire de palmipede, o gusa bine dezvoltata care regleaza tranzitul digestiv avand rol de stocare, umectare si inmuiere a furajelor, cu o capacitate maxima de 250 grame (cocosi adulti). Din gusa, bolul alimentar trece in stomacul chimic sau proventricul, bogat in glande ce secreta acid clorhidric si pepsinogen, care actioneaza asupra bolului, timp de cateva minute pana la o ora. Mai departe, chimul alimentar trece in pipota (stomacul mecanic sau triturator), a carui musculatura puternica permite zdrobirea si triturarea chimului. Din pipota, chimul alimentar ajunge in intestinul subtire, unde vine in contact cu sucul intestinal format din mucus, secretii pancreatice si secretii biliare. Digerarea diferitelor componente ale nutreturilor comporta unele particularitati. Din grupa glucidelor, pasarile digera complet zaharul, dextrinele si amidonul. Pentozanele sunt slab digerate, iar celuloza si lignina sunt practic nedigerabile. Puilor de carne li se asigura mai intai concentratia energetica a furajului, dezvoltarea corporala fiind mai rapida. Pana la trei saptamani, ingrasarea puilor se practica la discretie, dupa care se aplica alimentatia normata.