Ne dăm patrioți, ne batem cu pumnii în piept că iubim România, îi beștelim pe străini că ne fură țara dar adevărul e cu totul și cu totul altul și, iată de ce: O cercetare sociologică efectuată în toamna trecută de IRES, referitoare la situația economică și socială a țării, și însoțită de un studiu analitic intitulat mai mult decât sugestiv ”România în declin”, releva faptul că 63 % dintre români nu au încredere în companiile cu capital străin. Previzibil. În loc ca prezența firmelor străine să fie considerate drept oportunitate, ele sunt privite ca niște nenorociri naționale, uitându-se faptul că ele sunt cele care contribuie cel mai mult la bugetul de stat și la menținerea viabilă a economiei, chit că majoritatea profitului este repatriat în țările de origine. Ca un contra-argument pe care îl aduc personal acuzatorilor acestor firme este acela că, dacă mi-aș deschide tarabă la Paris, și eu aș trimite banii acasă, așa că... Lăsându-i la o parte pe străini, de acum începe drama: 63 % dintre români NU AU ÎNCREDERE în companiile românești cu capital de stat și, atenție! 51 % dintre români NU AU ÎNCREDERE în companiile românești cu capital privat! Păi, ce facem, domnilor!? Mai bine zis, ce faceți? E drept că IRES a aruncat o privire în amănunt asupra întregii economii, dar repet întrebarea: Ce faceți? Cum se întâmplă că, în timp ce românii se bat cu cărămida în piept că sunt patrioți, că își iubesc țara și că ar cumpăra numai produse ”românești”, deși ele au dispărut aproape în totalitate din orice domeniu posibil, numărul celor care nu vă acreditează cu încredere este majoritar? Acum, ca să fiu sincer, eu știu că firmele sunt ca oamenii: și bune, și rele. Iar aici, nu este vorba atât despre performanțele lor, ci despre felul în care sunt percepute. Despre cele de stat, știm cauzele: sunt bugetoface, au mari restanțe la plăți, sunt super-birocratizate dar, în ciuda faptului că e aproape imposibil de concediat o putoare angajată la stat, 63 % dintre conaționali nu au încredere în ele, dovadă că românii gândesc! Dar, atunci, care sunt cauzele pentru care 51 % dintre români nu au încredere în firmele private cu capital autohton? Cred că răspunsurile sunt, în principal, două: 1-Firmele românești nu știu să (se) vândă și, 2-Firmele românești nu știu să-și facă o imagine favorabilă. Mai e unul. E trecut chiar în cercetare, dar nu vi-l spun, că puneți câinii pe mine!