Elveția este frecvent citată ca exemplu de bună practică în materie de bunăstare a animalelor și reglementare a producției agroalimentare. Sectorul avicol reflectă însă o tensiune structurală tot mai vizibilă între standardele interne ridicate și capacitatea reală de a acoperi cererea de consum din producția națională. Piața ouălor evidențiază acest decalaj într-o formă clară și cuantificabilă.

Legislația elvețiană interzice de mai mulți ani creșterea găinilor ouătoare în cuști, impune suprafețe minime generoase, condiții stricte de adăpostire și cerințe detaliate privind etichetarea modului de producție. Aceste reguli au consolidat încrederea consumatorilor și au crescut nivelul de transparență, dar au avut și un efect direct asupra costurilor de producție. Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, costurile unitare din fermele elvețiene sunt semnificativ mai ridicate, iar extinderea capacităților de producție este limitată atât economic, cât și administrativ.

În acest context, autoritățile federale au decis majorarea contingentelor de ouă importate cu taxe vamale reduse, pentru a preveni dezechilibrele de pe piață și presiunile inflaționiste. Creșterea volumelor de import este justificată oficial prin menținerea stabilității aprovizionării și a prețurilor pentru consumatori, în condițiile unei cereri interne constante sau în creștere. Practic, o parte tot mai mare a consumului este acoperită de ouă provenite din sisteme de producție care nu respectă integral standardele aplicate fermierilor elvețieni.

Această situație generează un paradox de politică publică. Pe de o parte, statul promovează reguli stricte, cu impact pozitiv asupra bunăstării animalelor și imaginii sectorului agroalimentar. Pe de altă parte, dependența de importuri transferă presiunea producției către alte piețe, unde condițiile de creștere sunt mai puțin exigente, iar costurile mai reduse. Diferența de standarde devine astfel o problemă de coerență între obiectivele etice interne și realitățile comerciale.

Cazul ouălor arată limitele unui model bazat exclusiv pe reglementare națională într-o piață deschisă. Fără mecanisme de aliniere a standardelor la nivel regional sau de compensare economică a producătorilor locali, presiunea importurilor rămâne structurală, iar echilibrul dintre etică, competitivitate și securitatea aprovizionării rămâne fragil.

(Foto: Freepik)