191
În anunțul oficial se afirmă: „Reţeta consacrată românească reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziţiei utilizate cu mai mult de 30 de ani îninate de data intrării în vigoare a Ordinului privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti (2 aprilie 2014), la care operatorii în sectorul alimentar aderă voluntar în vederea înregistrării”, precizează oficialii MADR. Instituţia specifică şi că produsele înregistrate în RNRC sub aceeaşi denumire, respectă aceleaşi cerinţe de compoziţie şi calitate, prevăzute de reţeta consacrată respectivă. „Reprezentanţii împuterniciţi ai MADR, Ministerul Sănătăţii şi ANPC verifică, la unitatea de producţie, în secţia de fabricare şi la locul de comercializare, respectarea condiţiilor şi criteriilor care au stat la baza acordării atestatului şi a logo-ului pentru produsul alimentar obţinut conform reţetei consacrate româneşti”, se mai arată în documentele postate pe www.madr.ro. După cum am informat anterior, inițiativa a aparținut asociațiilor profesionale care activează în principal în sectoarele de carne, lapte și panificație, producătorii de alimente dorind să diferențieze clar produsele românești fabricate după rețete care respectă standardele anilor 60, de cele care sunt fabricate potrivit unor rețete mai noi. Facem precizarea că produsele vor fi marcate corespunzător. Vă prezentăm mai jos produsele acceptate deocamdată pe lista Produselor Consacrate din carne: Lista reţetelor consacrate româneşti
Categoria | Produsul | Cod categorie – Cod produs |
Produse din carne | Cabanos | 01-01 |
Muşchi file afumat | 01-02 | |
Jambon afumat fără os | 01-03 | |
Parizer | 01-04 | |
Crenvurşti cu carne de vită | 01-05 | |
Salam Torpedo | 01-06 | |
Ciolan presat | 01-07 |